sâmbătă, 27 august 2011

27 august de-a lungul timpului

               27 august este a 239-a zi a calendarului gregorian şi a 240-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1588: Tratat de comerţ încheiat de Petru Şchiopul, domn al Moldovei, cu Elisabeta, regina Angliei. Reprezentantul reginei, William Harebone, ambasador la Constantinopol, încheie, în numele reginei, cu domnitorul Petru Şchiopul un tratat prin care supuşii reginei urmau a fi liberi a se statornici şi a face negoţ, a vinde şi a cumpăra, „ba chiar a face toate cele ce societatea omenească şi obiceiul caută pentru negoţ şi pentru trebuinţele vieţii”.
  • 1877: A avut loc primul atac al trupelor române. Misiunea de asalt şi cucerire a redanului otoman, din faţa redutei Griviţa-1 din sistemul de apărare a Plevnei, este încredinţată Regimentului 13 dorobanţi, comandat de locotenent-colonelul Ion Petrovici, şi altor subunităţi din cadrul Diviziei a 4-a infanterie. Cucerirea acestui avanpost fortificat se înscrie ca o primă victorie a Armatei române. Pentru succesul repurtat, drapelul de luptă al Regimentului 13 dorobanţi este distins cu Ordinul "Steaua României". De asemenea, se acordă unor ofiţeri şi soldaţi din subunităţile participante la atac Ordinul "Steaua României", precum şi medalia "Virtutea militară".
  • 1883: Explozia principală a erupţiei vulcanului Krakatau (Indonezia), considerată cea mai mare catastrofă naturală a mileniului.
  • 1928: La Paris, 15 state au semnat Pactul Kellog-Briand, de respingere a războiului. Actul nu prevede nici o sancţiune împotriva celor care ar încălca pacea. România a aderat la acest pact la 4 septembrie 1928.
  • 1989: Marea Adunare Naţională de la Chişinău a decis oficializarea limbii române şi trecerea la alfabetul latin.
  • 1990: Parlamentul de la Chişinău a adoptat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.
  • 1991: Comunitatea Europeană recunoaşte independenţa ţărilor baltice: Estonia, Letonia şi Lituania.
  • 2003: Planeta Marte se află la cea mai mică distanţă de Terra din ultimii 60.000 de ani, trecând la aproape 55.758.006 km de Pământ.
SARBATORI
  • Cuv. Pimen; Sf. Mc. Eutalia, Fanurie şi Osie, Ep. Cordovei (calendar ortodox)
Republica Moldova: Ziua Independenţei

NASTERI
  • 1770: Georg Wilhelm Friedrich Hegel, filosof german (d. 1831)
  • 1824: Joseph Marlin, scriitor şi jurnalist german originar din Transilvania (d. 1849)
  • 1858: Giuseppe Peano, matematician italian (d. 1932)
  • 1871: Theodore Dreiser, scriitor american (d. 1945)
  • 1877: Charles Stewart Rolls, constructor american de automobile (d. 1910)
  • 1903: Miron Nicolescu, matematician român (d. 1975)
  • 1908: Lyndon Johnson, al 36-lea preşedinte al SUA (d. 1973)
  • 1910: Maica Tereza, misionară de origine albaneză, laureată a Premiului Nobel (d. 1997)
  • 1913: Martin David Kamen, biochimist canadiano-american
  • 1915: Norman Ramsey, fizician american
  • 1918: Leon Leviţchi, lingvist, filolog, shakespearolog român (d. 1991)
  • 1928: Mircea Zaciu, critic şi istoric literar român (d. 2000)
  • 1930: Zigu Ornea, critic literar român (d. 2001)
  • 1949: Mihai Cafriţa, actor român
  • 1959: Claudiu Bleonţ, actor român de teatru şi film
  • 1972: Horia Brenciu, cântăreţ şi prezentator român de televiziune
  • 1985: Alexandra Nechita, pictor american de origine română
DECESE
  • 1723: Anton von Leeuwenhoek, biolog olandez (n. 1632)
  • 1850: Regele Ludovic-Filip al Franţei (n. 1773)
  • 1865: Johann Encke, astronom german (n. 1791)
  • 1895: Johann Friedrich Miescher, biochimist elveţian (n. 1844)
  • 1907: Iosif Vulcan, gazetar şi scriitor român (n. 1841)
  • 1974: Charles Lindbergh, aviator american (n. 1902)
  • 1975: Grigore Eliescu, biolog şi entomolog român (n. 1898)
  • 1978: Charles Boyer, actor francez (n. 1897)
  • 1989: Irving Stone, scriitor american (n. 1903)
  • 1998: Frederick Reines, fizician american (n. 1918)
  • 2003: Eugenia Dumitraşcu, artist plastic român (n. 1931)
(Sursa:Wikipedia)

joi, 25 august 2011

26 august de-a lungul timpului

              26 august este a 238-a zi a calendarului gregorian şi a 239-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1346: Bătălia de la Crecy: Trupele franceze au fost înfrânte de cele engleze. Prima utilizare a armelor de foc în Occident.
  • 1789: Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului
  • 1812: Bătălia de la Borodino dintre armata lui Napoleon şi cele ale Imperiului rus.
  • 1860: S-a instituit prima agenţie diplomatică a Principatelor Unite, la Paris.
  • 1871: Sărbătorirea a 400 de ani de la târnosirea mânăstirii Putna, manifestare organizată din iniţiativa studenţilor români de la Viena, în frunte cu Eminescu şi Slavici. 14/26 august.
  • 1955: Are loc prima transmisie TV color (NBC) a unui meci de tenis din cadrul Cupei Davis
  • 1966: Declanşarea luptei armate a poporului namibian, sub conducerea SWAPO, pentru eliberarea de sub ocupaţia regimului rasist al Africii de Sud.
  • 1972: Ediţia a XX-a a Jocurilor Olimpice moderne (München, 26 august - 10 septembrie)
NASTERI
  • 1676: Robert Walpole prim ministru al Marii Britanii (d. 1745)
  • 1728: Johann Henrich Lambert, fizician german (d. 1777)
  • 1743: Antoine Laurent Lavoisier, chimist francez (d. 1794)
  • 1819: Prinţul Albert de Saxa-Coburg şi Gotha, soţul reginei Victoria (d. 1861)
  • 1873: Lee De Forest, inventator american (d. 1961)
  • 1880: Guillaume Apollinaire, poet francez, precursor al suprarealismului (d. 1918)
  • 1882: James Franck, fizician german, laureat al Premiului Nobel (d. 1964)
  • 1886: Alexandru D. Rădulescu, medic chirurg român (d. 1979)
  • 1888: Constantin Pantazi, general român (d. 1946)
  • 1893: Constantin Brăiloiu, etnomuzicolog şi compozitor român (d. 1958)
  • 1902: Alexandru Priadcencu, inginer agronom din Republica Moldova (d. 1981)
  • 1906: Albert Bruce Sabin, microbiolog de origine poloneză (d. 1993)
  • 1932: Joe Henry Engle, astronaut, colonel de aviaţie american
  • 1947: Nicolae Dobrin, fotbalist român (d. 2007)
  • 1948: Dezső-Kálmán Becsek-Garda, politician român de etnie maghiară
  • 1950: Mihai Mălaimare, actor român
  • 1951: Valeriu Gheorghe, politician român
  • 1955: Emil Hurezeanu, poet, eseist, jurnalist român
  • 1957: Dr. Alban, artist suedez de origine nigeriană
  • 1971: Ariadna Thalia Sodi Miranda, cantareata, actrita mexicana
  • 1979: Domnica Drumea, poetă română
  • 1980: Chris Pine, actor american
  • 1988: Cristina Neagu, jucătoare de handbal profesionistă
  • 1990: Irina Begu, jucătoare româncă de tenis
DECESE
  • 1723: Anton von Leeuwenhoek, biolog olandez (n. 1632)
  • 1850: Regele Ludovic-Filip al Franţei (n. 1773)
  • 1865: Johann Encke, astronom german (n. 1791)
  • 1895: Johann Friedrich Miescher, biochimist elveţian (n. 1844)
  • 1907: Iosif Vulcan, gazetar şi scriitor român (n. 1841)
  • 1974: Charles Lindbergh, aviator american (n. 1902)
  • 1975: Grigore Eliescu, biolog şi entomolog român (n. 1898)
  • 1978: Charles Boyer, actor francez (n. 1897)
  • 1989: Irving Stone, scriitor american (n. 1903)
  • 1998: Frederick Reines, fizician american (n. 1918)
  • 2003: Eugenia Dumitraşcu, artist plastic român (n. 1931)

(Sursa: Wikipedia)

25 august de-a lungul timpului

              25 august este a 237-a zi a calendarului gregorian şi a 238-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1580: Bătălia de la Alcantara: Spania înfrânge Portugalia.
  • 1704: Trupe militare britanice sub conducerea amiralului George Roke ocupă strâmtoarea Gibraltar.
  • 1758: Războiul de Şapte Ani: Frederic al II-lea al Prusiei înfrânge armata rusă în bătălia de la Zorndorf.
  • 1768: James Cook începe prima sa călătorie.
  • 1814: Casa Albă este distrusă de forţele britanice în timpul războiului din 1812.
  • 1825: Uruguay îşi declară independenţa faţă de Brazilia.
  • 1875: Marinarul englez Matthew Webb a devenit primul om care a traversat Canalul Mânecii, înot, de la Dover la Calais în 21 3/4 ore.
  • 1891: Thomas Edison obţine brevetul de invenţie pentru filmul de 35 mm.
  • 1912: După căderea dinastiei Qing şi a ultimului împărat, Pu Yi, în China revoluţionarul Sun Yat-sen fondează Kumitangul.
  • 1929: Experimentarea cabinei catapultabile de avion construită în premieră de românul Anastasie Dragomir. Evenimentul a avut loc pe aeroportul Orly, Paris.
  • 1954: Prima participare a României la Campionatele Europene de atletism, cu Iolanda Balaş pe locul second (1,65 m).
  • 1960: Ediţia a XVII-a a Jocurilor Olimpice moderne: Roma (25 august-11 septembrie).
  • 1966: Lansarea misiunii "Apollo 3". A fost experimentată etapa finală a zborului selenar.
  • 1988: Centrul istoric al Lisabonei este distrus de un incendiu.
  • 1991: Belarus îşi declară independenţa faţă de Uniunea Sovietică.
  • Debutul pilotului de Formula 1 Michael Schumacher, în Marele Premiu al Belgiei.
  • 1994: Ioan Stoica, patronul „Caritas”-ului, a fost reţinut la Direcţia Cercetări Penale a IGP pentru audieri, sub acuzaţia de bancrută frauduloasă, fals şi înşelăciune în dauna avutului particular.
  • 2001: Haakon, Prinţul Moştenitor al Norvegiei se căsătoreste cu Mette-Marit Tjessem Høiby.
NASTERI
  • 1530: Ţarul Ivan al IV-lea al Rusiei (d. 1584)
  • 1707: Regele Ludovic I al Spaniei (d. 1724)
  • 1744: Johann Gottfried Herder, scriitor german (d. 1803)
  • 1767: Louis Leon Antoine Florelle de Saint-Just, om politic francez (d. 1794)
  • 1786: Regele Ludwig I al Bavariei (d. 1868)
  • 1802: Nikolaus Lenau, poet romantic de limbă germană, originar din Banat (d. 1850)
  • 1819: Allan Pinkerton, scoţian care a fondat prima agenţie de detectivi din SUA (d. 1884)
  • 1841: Emil Theodor Kocher, chirurg elveţian, laureat al Premiului Nobel (d. 1917)
  • 1845: Regele Ludwig al II-lea al Bavariei (d. 1886)
  • 1868: Artur Garguromin Verona, pictor, membru fondator al Societăţii Tinerimea Artistică (d. 1946)
  • 1873: Lucia Sturdza Bulandra, actriţă româncă (d. 1961)
  • 1887: Fartein Valen, compozitor din Norvegia (d. 1952)
  • 1898: Helmut Hasse, matematician german (d. 1975)
  • 1900: Hans Adolf Krebs, biolog germano-britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1981)
  • 1902: Camil Baltazar (Leibu Goldstein), poet român (d. 1977)
  • 1917: Ion Diaconescu, politician român
  • 1918: Leonard Bernstein, dirijor, pianist şi compozitor american (d. 1990)
  • 1928: Herbert Kroemer, fizician american
  • 1930: Sean Connery, actor britanic
  • 1936: Sebastian Papaiani, actor român
  • 1961: Christian Neacşu, artist plastic român stabilit în Franta
  • 1961: Billy Ray Cyrus, actor şi cântăreţ american
  • 1970: Romică Andreica, politician român
  • 1979: Marlon Harewood, jucător englez de fotbal
  • 1980: Pieter Mertens, ciclist belgian
  • 1992: Angelica Mandy, actriţă engleză în filmul Harry Potter şi Pocalul de Foc
DECESE
  • 383: Graţian, împărat roman (n. 359)
  • 1270: Regele Ludovic al IX-lea al Franţei (n. 1214)
  • 1699: Christian al V-lea al Danemarcei şi al Norvegiei (n. 1646)
  • 1776: David Hume, filozof şi istoric englez (n. 1711)
  • 1822: Sir William Herschel, astronom german (n. 1738)
  • 1867: Michael Faraday, fizician englez (n. 1791)
  • 1900: Friedrich Nietzsche, filozof german (n. 1844)
  • 1907: Bogdan Petriceicu Hasdeu, spirit enciclopedic al culturii române (n. 1836)
  • 1908: Antoine Henri Becquerel, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1852)
  • 1969: Harry Hammond Hess, geolog american (n. 1906)
  • 1975: John Ray Dunning, fizician american (n. 1907)
  • Romulus Dianu, prozator, publicist, traducător şi critic muzical (n. 1905)
  • 1995: Subrahmanyan Chandrasekhar, fizician american (n. 1910)
  • 2002: Dorothy Hewett, scriitoare australiană (n. 1923)
  • 2009: Edward Kennedy, politician american (n. 1932)
(Sursa: Wikipedia)

miercuri, 24 august 2011

24 august de-a lungul timpului

                 24 august este a 236-a zi a calendarului gregorian

EVENIMENTE
  • 79: Erupţia Vezuviului. Oraşele Pompei, Herculaneum şi Stabie au fost acoperite de lavă. A murit şi enciclopedistul C. Plinius Secundus, autorul "Istoriei naturale".
  • 410: Vizigoţii conduşi de Alaric au ocupat Roma, jefuind-o în trei zile.
  • 1572: Noaptea Sfântului Bartolomeu: masacrarea hughenoţilor la Paris (vezi şi Henric al IV-lea al Franţei). Declanşarea celui de-al patrulea război civil în Franţa (1572-1573).
  • 1960: Cea mai scazută temperatură înregistrată vreodată pe Pământ: -88,3°C.
  • 1968: Franţa aprinde prima să bombă cu hidrogen.
  • 1991: Mihail Gorbaciov a renunţat la funcţia de lider al PCUS şi a cerut autodizolvarea acestuia.
  • 2008: Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Beijing, China. România obţine un total de 8 medalii (4 de aur, 1 de argint, 3 de bronz).
SARBATORI
Ucraina: Ziua naţională - Proclamerea independenţei (1991)

NASTERI
  • 1561: Bartholomaeus Pitiscus, matematician german (d. 1613)
  • 1750: Letizia Ramolino, mama împăratului Napoleon I al Franţei (d. 1836)
  • 1772: Regele William I al Olandei (d. 1843)
  • 1865: Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României (1914 - 1927) (d. 1927)
  • 1872: Max Beerdohn, scriitor
  • 1872: Raicu Ionescu-Rion, publicist (d. 1895)
  • 1885: Ion S. Gheorghiu, inginer energetician (d. 1968)
  • 1895: Moris Selling Kharasch, chimist
  • 1898: Albert Claude, citolog belgiano-american, laureat al Premiului Nobel( d. 1983)
  • 1899: Jorge Luis Borges, poet, prozator şi eseist argentinian (d. 1986)
  • 1902: Martin Bercovici, inginer electromecanic (d. 1971)
  • 1929: Yasser Arafat, lider palestinian (d. 2004)
  • 1941: Miron Ignat, politician român
  • 1947: Paulo Coelho, scriitor brazilian
  • 1948: Jean-Michel Jarre, muzician francez
  • 1993: Alexandru Neagoe, prietenul nostru
DECESE
  • 79: Plinius cel Bătrân un important şi renumit erudit al Imperiului Roman (n. 23).
  • 1670: William Neil, matematician (n. 1657)
  • 1820: Ion Budai-Deleanu, scriitor român
  • 1832: Sadi Carnot, fizician francez (n. 1796)
  • 1868: Costache Negruzzi, prozator, poet şi dramaturg român (n. 1808)
  • 1884: Carol Davila, medic român de origine franceză (n. 1828)
  • 1888: Rudolf J.E. Clausius, fizician (n. 1822)
  • 1928: Aurel Băeşu, pictor român (n. 1896)
  • 1932: Gheorghe Cucu, compozitor, dirijor şi folclorist român (n. 1882)
  • 1940: Paul Nipkow, inventator german (n. 1860)
  • 1982: Iván Aba, scriitor, jurnalist şi redactor maghiar (n. 1923)
  • 1994: Wolf Aichelburg, scriitor de limbă germană din România (n. 1912)
  • 2006: Cristian Nemescu, regizor şi scenarist român (n. 1979)
(Sursa: Wikipedia)

marți, 23 august 2011

23 august de-a lungul timpului

                      23 august este a 235-a zi a calendarului gregorian şi a 236-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 0410: Vizigoţii au cucerit Roma
  • 1244: Mercenarii musulmani au ocupat Ierusalimul, care a fost definitiv pierdut de creştini
  • 1595: Bătălia de la Călugăreni, încheiată cu victoria armatelor munteano-transilvănene conduse de Mihai Viteazul
  • 1328: Regele Filip al VI-lea al Franţei este încoronat
  • 1821: Mexic îşi câştigă independenţa faţă de Spania
  • 1833: Sclavia este abolită în coloniile britanice
  • 1839: Hong-Kong-ul a fost anexat la Marea Britanie (până la 1 iulie 1997)
  • 1881: Prin Decretul nr. 2134, regele Carol I autoriza funcţionarea în urbea Brăila a Muzeului ştiinţific (în prezent „Muzeul Brăilei”) şi a bibliotecii publice, fondate din iniţiativă privată
  • 1914: Japonia declară război Germaniei şi bombardează Qingdao, China
  • 1921: Faisal I este încoronat rege al Iraqului
  • 1927: La Boston au fost executaţi anarhiştii italieni Sacco şi Vanzetti, în ciuda protestelor internaţionale
  • 1939: La Moscova, în prezenţa lui Stalin, a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov
  • 1942: Al Doilea Război Mondial: Începutul bătăliei de la Stalingrad
  • 1944: Al Doilea Război Mondial: România a ieşit din alianţa cu puterile axei, trecând de partea aliaţilor. Mareşalul Ion Antonescu, conducător al statului, a fost arestat în urma loviturii de stat organizată de regele Mihai I al României şi s-a format un guvern condus de Constantin Sănătescu
  • 1944: Al Doilea Război Mondial: Marsilia este eliberată de aliaţi
  • 1956: Înfiinţarea Bibliotecii Centrale de Stat din Bucureşti
  • 1973: Ilie Năstase a devenit lider mondial al clasamentului ATP, poziţie păstrată timp de 40 săptămâni
  • 1990: Proclamarea independenţei Armeniei faţă de Uniunea Sovietică
  • 2005: Remaniere guvernamentală în guvernul Tăriceanu de la Bucureşti

SARBATORI
  • Ziua internaţională a comemorării comerţului cu sclavi şi a abolirii acestuia
  • Bulgaria: ziua armatei populare bulgare (marchează începerea luptelor decisive în războiul ruso-turc din 1877–1878);
  • România: sărbătoare naţională între anii 1948–1989
  • Ungaria: ziua comemorării evenimentelor din anul 1956
  • Armenia: sărbătoare naţională

NASTERI
  • 1754: Regele Ludovic al XVI-lea al Franţei (d. 1792)
  • 1769: Georges Cuvier, naturalist francez (d. 1832)
  • 1836: Marie Henriette de Austria, soţia regelui Leopold al II-lea al Belgiei (d. 1902)
  • 1906: Alexandru Roşca, psiholog român, membru al Academiei Române (d. 1996)
  • 1908: Arthur Adamov, dramaturg francez (d. 1970)
  • 1912: Gene Kelly, actor şi dansator american (d. 1996)
  • 1921: Kenneth Arrow, economist american
  • 1924: Paul Everac, dramaturg român
  • 1931: Hamilton O. Smith, biolog american, laureat al Premiului Nobel
  • 1944: Augustin Deleanu, fotbalist român
  • 1948: Andrei Pleşu, scriitor, eseist şi politician român
  • 1976: Fuego, interpret român de muzică uşoară
  • 1986: Emil Ninu, fotbalist român
DECESE
  • 1752: Grigore al II-lea Ghica, domn al Ţării Moldovei (1726–1748) şi al Ţării Româneşti (1733–1735 şi 1748–1752), ctitor al mănăstirilor Frumoasa (Iaşi) şi Pantelimon (Bucureşti)
  • 1783: Johann Adolph Hasse, compozitor german (n. 1699)
  • 1806: Charles Augustin de Coulomb, fizician francez (n. 1736)
  • 1917: Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu” (n. 1894).
  • 1926: Rudolf Valentino, actor de origine italiană (n. 1895)
  • 1927: Nicola Sacco, anarhist american de origine italiană (n. 1891)
  • 1927: Bartolomeo Vanzetti, anarhist american de origine italiană (n. 1888)
  • 1982: Stanford Moore, biochimist american, laureat al Premiului Nobel (n. 1913)
(Sursa: Wikipedia)

22 august de-a lungul timpului

                          22 august este a 234-a zi a calendarului gregorian şi a 235-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1233: Prima menţiune documentară a unui ban de Severin, în persoana lui Luca.
  • 1456: A început a doua domnie a lui Vlad Ţepeş în Ţara Românească (până în noiembrie 1462).
  • 1485: Bătălia de la Bosworth: Regele Richard al II-lea a fost înfrânt şi ucis iar Henric de Richmond s-a încoronat rege al Angliei (30 octombrie 1485) sub numele de Henric al VII-lea, întemeind dinastia Tudorilor. Sfârşitul "Războiului celor două Roze".
  • 1531: Bătălia de la Obertyn: Petru Rareş a fost înfrânt de poloni.
  • 1642: Începutul războiului civil în Anglia, Marea Rebeliune, între partizanii regelui Carol I şi parlamentari. Regele califică Parlamentul englez drept trădător.
  • 1770: Expediţia condusă de James Cook ajunge pe coasta de est a Australiei.
  • 1780: Nava lui James Cook Resolution se întoarce în Anglia după moartea lui Cook în Hawaii.
  • 1785: Patenta lui Iosif al II-lea de abolire a iobăgiei in Transilvania.
  • 1846: SUA au anexat New Mexico.
  • 1864: Convenţia de la Geneva - actul de naştere al emblemei Crucii Roşii.
  • 1875: Este ratificat tratatul de la Saint Petersburg dintre Japonia şi Rusia, legat de statutul Sakhalin din insulele Kurile.
  • 1909: A avut loc primul miting aviatic internaţional, organizat la Reims, Franţa.
  • 1910: Coreea a fost anexată Japoniei, după cinci ani de protectorat nipon. Numele Coreea a fost abolit şi înlocuit cu vechea denumire Joseon.
  • 1911: Este descoperit furtul pânzei Mona Lisa, capodopera lui Leonardo da Vinci de la Muzeul Luvru.
  • 1941: Ion Antonescu a fost numit mareşal.
  • 1942: Al Doilea Război Mondial: Brazilia declară război puterilor Axei (Germania, Italia şi Japonia)
  • 1968: Papa Paul al VI-lea ajunge la Bogotá, Columbia. Este prima vizită a unui papă în America Latină.
  • 1969: Decret de înfiinţare a Academiei de Ştiinte Medicale.
  • 1979: Led Zeppelin lansează album, "In Through The Out Door".
  • 1989: Este descoperit primul inel al lui Neptun.
  • 1991: Reintroducerea drapelului de stat tricolor al Rusiei. Ziua drapelului de stat al Federaţiei Ruse
SARBATORI
  • Rusia : Ziua drapelului de stat.
NASTERI
  • 1647: Denis Papin, fizician şi inventator francez (d. 1714)
  • 1820: Manolache Costache Epureanu, politician român (d. 1880)
  • 1834: Samuel Pierbont Langley, fizician şi astronom american (d. 1906)
  • 1860: Paul Gottlieb Nipkow, inventator german, a inventat reflectorul parabolic asimetric de baleiaj, precursorul televizorului (d. 1940)
  • 1862: Claude Debussy, compozitor, pianist şi critic muzical francez (d. 1918)
  • 1863: Otto Roth, medic german
  • 1874: Max Scheler, filosof si sociolog german (d. 1928)
  • 1882: Augustin Maior, fizician român (d. 1963)
  • 1884: Panait Istrati, scriitor român (d. 1935)
  • 1884: Raymonde de Laroche, prima femeie pilot din lume
  • 1887: Johann Ludwig Graf Schwerin von Krosigk, ministrul de finanţe sub Hitler
  • 1892: Victor Daimaca, astronom român (d. 1969)
  • 1893: Dorothy Parker, scriitoare americană (d. 1967)
  • 1897: Constantin A. Sandu-Ville, inginer agronom, fitopatolog, profesor român (d. 1969)
  • 1902: Leni Riefenstahl, dansatoare, actriţă şi regizoare germană (d. 2003)
  • 1904: Gheorghe D. Anghel, sculptor român, autorul sculpturii „Eminescu" din faţa Ateneului Român (d. 1966)
  • 1904: Deng Xiaoping, om politic chinez (d. 1997)
  • 1908: Henri Cartier-Bresson, fotograf şi pictor francez (d. 2004)
  • 1917: Alexandru Piru, critic şi istoric literar român (d. 1993)
  • 1917: John Lee Hooker, cântăreţ şi chitarist american (m. 2001)
  • 1920: Ray Bradbury, scriitor american
  • 1921: Michael Yeats, politician irlandez
  • 1926: Mihai Constantinescu, violoncelist român (d. 1987)
  • 1928: Karlheinz Stockhausen, compozitor german (d. 2007)
  • 1933: Sylva Koscina, actriţă italiană de origine croată
  • 1957: Hiltrud Breyer, politician german
  • 1957: Steve Davis, jucător englez de snooker
  • 1963: Bogdan Teodorescu, scriitor şi jurnalist român
  • 1963: Tori Amos, cântăreaţă americană
DECESE
  • 1485: Richard al III-lea al Angliei (n. 1452)
  • 1540: Guillaume Budé (Budaeus), umanist, diplomat, filolog şi elenist francez (n. 1468)
  • 1599: Luca Marenzio, compozitor italian (n. 1553)
  • 1806: Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (n. 1732)
  • 1828: Franz Joseph Gall, medic german, iniţiator al frenologiei (n. 1758)
  • 1850: Nikolaus Lenau, poet austriac originar din Banat (n. 1802)
  • 1883: Ivan Sergheevici Turghenev, romancier şi dramaturg rus (n. 1818)
  • 1890: Vasile Alecsandri, scriitor şi politician român (n. 1821)
  • 1917: Ecaterina Teodoroiu, eroină româncă din Primul Război Mondial (n. 1894)
  • 1922: Michael Collins, unul dintre eroii luptei pentru independenţa Irlandei (n. 1890)
  • 1932: Gheorghe Cucu, compozitor român (n. 1882)
  • 1940: Oliver Joseph Lodge, fizician englez (n. 1851)
  • 1944: Alexandru Şerbănescu, as român al aerului din cel de-al Doilea Razboi Mondial (n. 1912)
  • 1946: Döme Sztójay, general şi politician maghiar (n. 1883), unul din principalii organizatori ai Holocaustului evreilor din Ungaria şi din teritoriile controlate de ea
  • 1958: Roger Martin du Gard, romancier şi dramaturg francez, laureat al Premiul Nobel pentru Literatură în 1937 (n. 1881)
  • 1967: Gregory Pincus, biolog american, unul din pionierii pastilelor anticoncepţionale (n. 1903)
  • 1972: Ştefan Procopiu, fizician român (n. 1890)
  • 1976: Juscelino Kubitschek, medic şi politician brazilian, preşedinte al republicii (n. 1902)
  • 1977: Theodor Buşniţă, hidrobiolog, ihtiolog şi histolog român (n. 1900)
  • 1978: Jomo Kenyatta, preşedinte kenian (n. 1891)
  • 1981: Saşa Pană, poet român (Alexandru Binder)(n. 1902)
  • 1985: Octavian Cotescu, actor român (n. 1931)
  • 1999: Tudor Popescu, dramaturg, scenarist şi publicist român (n. 1930)
  • 2000: Hary Maiorovici, compozitor român (n. 1918)
  • 2002: Horia Liman, scriitor şi publicist român stabilit in Elveţia (n. 1912)
(Sursa:Wikipedia)

21 august de-a lungul timpului

                   21 august este a 233-a zi a calendarului gregorian şi a 234-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1157: La moartea regelui Alfons VII, al Castiliei şi Leonului, regatul a fost împărţit între fiii săi, Sancho (Castilia) şi Ferdinand (Leon).
  • 1485: Sfârşitul războiului „celor două roze”.
  • 1943: Sfârşitul bătăliei de la Kursk (începută la 5 iulie 1943). Cea mai mare bătălie a blindatelor din istorie. Armata germană a pierdut peste 500.000 de oameni.
  • 1945: Regele Mihai I a somat guvernul dr. Petru Groza să demisioneze. În urma refuzului primit, a hotărât să nu mai semneze decretele de legi („greva regală”).
  • 1955: La ora 20.00 începe prima emisiune experimentală de televiziune în România.
  • 1959: Hawaii, devine cel de-al 50-lea stat al Statelor Unite ale Americii.
  • 1961: De la Galeria Naţională din Londra a fost furat celebrul tablou al lui Goya, „Ducele de Wellington”. A fost recuperat în 1965.
  • 1965: Este proclamată Republica Socialistă România în urma adoptării unei noi constituţii.
SARBATORI
  • Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Vasa; Sf. Mc. Donat diac., Romul pr., Silvan diac. şi Venust (calendar ortodox)
  • România: Ziua Medicinei Militare — la 21 august 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de înfiinţare a corpului de ofiţeri sanitari. Prin Înaltul Decret Românesc nr. 4629 a luat fiinţă Corpul Ofiţerilor Sanitari din Armată, atestându-se astfel medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor militare.
NASTERI
  • 1754: William Murdock, inventator scoţian (d. 1839)
  • 1765: Regele William al IV-lea al Angliei (d. 1837)
  • 1789: Augustin Louis baron de Cauchy, matematician şi fizician francez (d. 1857)
  • 1798: Jules Michelet, istoric şi publicist francez (d. 1874)
  • 1811: William Kelly, inventator american (d. 1888)
  • 1813: Jean Servais Stas, chimist belgian (d. 1891)
  • 1816: Charles Frederich Gerhardt, chimist francez (d.1856)
  • 1826: Karl Gegenbaur, anatomist german (d. 1903)
  • 1875: Gheorghe Finţescu, entomolog român (d. 1948)
  • 1882: Augustin Maior, fizician şi inventator român (d. 1963)
  • 1896: Alexandru Pantazi, matematician român (d. 1948)
  • 1920: Marius Munteanu, poet român (d. 2005)
  • 1925: Toma Caragiu, actor român de teatru şi film (d. 1977)
  • 1928: Jean Constantin, actor român de teatru şi film (d. 2010)
  • 1934: John Lewis Hall, fizician american
  • 1941: Ilinca Tomoroveanu, actriţă româncă de teatru şi film
  • 1963: Mohammed al VI-lea, actualul rege al Marocului
  • 1986: Usain Bolt, atlet jamaican
DECESE
  • 1673: Regnier de Graaf, biolog olandez (n. 1641)
  • 1723: Dimitrie Cantemir, scriitor, istoric, filosof, om de ştiinţă umanist, domnitor al Moldovei (n. 1673)
  • 1813: Sofia Magdalena a Danemarcei, soţia regelui Gustav al III-lea al Suediei (n. 1746)
  • 1814: Benjamin Thompson, conte de Rumford, fizician americano-englez (n. 1753)
  • 1845: Vincent-Marie Viénot de Vaublanc, conte de Vaublanc, politician, scriitor francez (n. 1756)
  • 1943: Henrik Pontoppidan, scriitor danez (n. 1857)
  • 1972: Nichifor Crainic (Ion Dobre), scriitor, ziarist şi politician român (n. 1889)
  • 1991: Eugen Jebeleanu, poet şi traducător român (n. 1911)
  • 2007: Tudor Gradinaru, motociclist român (n. 1987)
  • 2008: Iosif Constantin Drăgan, om de afaceri român stabilit în Italia (n. 1917)
(Sursa: Wikipedia)

20 august de-a lungul timpului

                    20 august este a 232-a zi a calendarului gregorian şi a 233-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1469: Batalia de la Lipnic, pe Nistru: Ştefan cel Mare a învins oastea tătară.
  • 1749: A început domnia fanariotă a lui Constantin Racoviţă în Moldova.
  • 1791: Navigatorul danez Vitus Jonas Behring a descoperit Alaska.
  • 1884: A aparut primul mare cotidian, "Universul". Primul director: Luigi Cazzavillan.
  • 1940: Leon Troţki, creatorul Armatei Roşii şi tovarăş al lui Lenin în Revoluţia bolşevică a fost asasinat în Mexic unde fusese exilat de Stalin.
  • 1941: Al doilea război mondial: Începe asediul german asupra oraşului Leningrad.
  • 1968: Invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia, mai puţin România şi Iugoslavia (20 - 21 august).
  • 1968: Pe poarta uzinei de la Colibaşi (Piteşti) a ieşit primul autoturism românesc, Dacia 1100.
  • 1981: Intră în vigoare acordul de încetare a atacurilor împotriva Iranului. Conflictul s-a soldat cu 300.000 de morţi în rîndul irakienilor.
NASTERI
  • 1779: Jöns Jakob Berzelius, chimist şi mineralog suedez (d. 1848)
  • 1831: Eduard Suess, geolog austriac (d. 1914)
  • 1833: Benjamin Harrison, al 23-lea preşedinte american (d. 1901)
  • 1860: Raymond Poincare, politician francez, al nouălea preşedinte al Republicii (1913-1920) (d. 1934)
  • 1864: Ion I. C. Brătianu, politician român (d. 1927)
  • 1875: Constantin Giurescu, istoric român (d. 1918)
  • 1891: Shisō Kanaguri, atlet japonez (d. 1984)
  • 1892: Octav Onicescu, matematician român (d. 1993)
  • 1920: Zoe Dumitrescu-Buşulenga, istoric literar român (d. 2006)
  • 1932: Vasili Aksionov, scriitor rus (d. 2009)
  • 1937: Andrei Koncealovski, regizor şi scenograf rus
  • 1944: Rajiv Gandhi, politician indian (d. 1991)
  • 1945: Cristian Gaţu, handbalist român
  • 1890: Howard Phillips Lovecraft, scriitor american de romane horror (d. 1937)
DECESE
  • 1672: Jan De Witt, matematician şi politician olandez.
  • 1872: Dimitrie Bolintineanu, scriitor şi publicist român (n. 1825 sau 1819)
  • 1910: Nicolae Manolescu, medic oftalmolog şi educator sanitar, întemeietorul şcolii româneşti de oftalmologie (1903-1904) (n. 1850)
  • 1914: Papa Pius al X-lea
  • 1915: Carlos J. Finlay, medic (n. 1833)
  • 1917: Johann Friedrich Wilhelm Adolf von Baeyer, chimist german, laurat al Premiului Nobel (n. 1835)
  • 1959: Dimitrie Iov, poet şi prozator (n. 1888)
  • 1961: Percy Williams Bridgman, fizician american (n. 1882)
  • 1968: George Gamow, fizician şi astrofizician american de origine rusă (n. 1904)
(Sursa: Wikipedia)

luni, 22 august 2011

19 august de-a lungul timpului

                  19 august este a 231-a zi a calendarului gregorian şi a 232-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1071: Bătălia de la Manzikert. Sultanul selgiucid Alp-Arslan a înfrânt armata bizantină a împăratului Roman IV Diogenes, făcut prizonier.
  • 1792: Prusia a invadat Franţa revoluţionară.
  • 1917: În cadrul bătăliei de la Mărăşeşti a avut loc atacul "cămăşilor albe" din Regimentul 32 Infanterie "Mircea".
  • 1919: Proclamarea independenţei Afganistanului faţă de Marea Britanie.
  • 1934: Hitler primeşte 89,9% din voturile germanilor care sunt de acord cu noile sale puteri.
  • 1943: Semnarea acordului de la Quebec, dintre SUA şi Marea Britanie, privind realizarea bombei nucleare.
  • 1954: Congresul american a votat legea Humphrey-Buler, privind controlul activităţii comuniste. Interzicerea Partidului Comunist American.
  • 1960: URSS lansează Sputnik 5 cu căţeii Belka şi Strelka, 40 de şoareci, 2 şobolani şi o varietate de plante la bord. A doua zi, la întoarcerea pe Pământ toate animalele erau sănătoase.
  • Războiul Rece: La Moscova, pilotul avionului american U-2 doborât, Francis Gary Powers, este condamnat la 10 ani de închisoare pentru spionaj.
  • 1989: A fost inventat CD-ul - Revolutia s-a produs intr-o periferie a orasului Hanovra din Germania
  • Preşedintele polonez Wojciech Jaruzelski nominalizează în funcţia de prim-ministru pe Tadeusz Mazowiecki, activist al sindicatului Solidaritatea, primul premier ne-comunist în 42 de ani.
  • La picnicul Pan-European de lângă Sopron, cu ajutorul maghiar, peste 600 de cetăţeni est germani fug în Occident. Acesta era sfârşitul RDG-ului.
  • 1990: Leonard Bernstein dirijează ultimul său concert, sfârşind cu Simfonia nr. 7 de Ludwig van Beethoven.
  • 1991: Puciul de la Moscova: Puciştii preiau controlul Televiziunii şi Radioului. Boris Elţîn, dă un decret prin care toate hotărârile Comitetul de stat pentru starea excepţională (C.S.S.E.) nu aveau valabilitate pe teritoriul R.S.F.S. Rusă.
  • 2004: Lansarea la bursa a companiei multinationale Google.
  • 2005: China şi Rusia au început primele exerciţii militare comune în aşa-numita „Misiune de Pace 2005”. Exerciţiile vor dura opt zile şi vor simula invadarea unei ţări imaginare, în zona Vladivostokului şi a regiunii chineze Shandong.
SARBATORI
  • Afganistan: Ziua Independenţei (1919)
  • SUA: Ziua Naţională a Aviaţiei.
NASTERI
  • 1646: John Flamsteed, astronom englez, organizator al Observatorului Greenwich (d. 1719)
  • 1685: Brook Taylor, matematician englez (d. 1731)
  • 1745: Johann Gottlieb Gahn, mineralog şi chimist suedez, a descoperit manganul (d. 1818)
  • 1800: Iacob Cristian Stanislav Cihac, medic german, a organizat Serviciului sanitar militar din Moldova (d. 1888)
  • 1828: Ioan Raţiu, politician român (d. 1902)
  • 1830: Julius Lothar Meyer, chimist german (d. 1895)
  • 1871: Orville Wright, constructor de avioane şi pilot american (d. 1948)
  • 1881: George Enescu, compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor român (d. 1955)
  • 1901: Ştefan Nădăşan, inginer român, membru al Academiei Române (d. 1967)
  • 1915: Margareta Giurgea, fizician român
  • 1916: Vasile Brătulescu, pictor român (d. 1981)
  • 1935: Dumitru Radu Popescu, prozator şi dramaturg român
  • 1946: Bill Clinton, al 42-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii
  • 1951: John Deacon, muzician englez (Queen)
  • 1959: Andrei Izbaş, erou român din Republica Moldova (d. 1992)
  • 1969: Matthew Perry, actor american
  • 1970: Fat Joe, rapper american
DECESE
  • 14: Augustus, împărat roman (n. 63 î.Hr.)
  • 1493: Frederic al III-lea, Împărat Roman (n. 1415)
  • 1662: Blaise Pascal, matematician, fizician şi filosof francez (n. 1623)
  • 1765: Axel Frederik Cronstedt, chimist suedez, descoperitorul nichelului (n. 1722)
  • 1819: James Watt, inventator englez (n. 1736)
  • 1822: Jean Baptiste Delambre, astronom şi matematician francez (n. 1749)
  • 1856: Charles Frederic Gerhardt, chimist francez (n. 1816)
  • 1869: Damaschin Bojincă, jurist şi cărturar (n. 1802)
  • 1887: Spencer Fullerton Baird, zoolog american (n. 1823)
  • 1891: Theodor Aman, pictor român, membru al Academiei Române (n. 1831)
  • 1905: William-Adolphe Bouguereau, pictor francez (n. 1825)
  • 1929: Serghei Diaghilev, impresar rus de balet (n. 1872)
  • 1936: Federico Garcia Lorca, poet şi dramaturg spaniol (n. 1898)
  • 1953: Marcel Schlumberger, inginer francez (n. 1884)
  • 1968: George Gamow, fizician de origine ucrainiană (n. 1904)
  • 1977: Aurel Moga, medic cardiolog (n. 1903)
  • 1983: Octav Onicescu, matematician român (n. 1892)
  • 1999: Mircea Sântimbreanu, scriitor, publicist, scenarist şi producător român de film (n. 1926)
(Sursa:Wikipedia)

18 august de-a lungul timpului

                18 august este a 230-a zi a calendarului gregorian şi a 231-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1201: Este fondat oraşul Riga.
  • 1572: La Paris are loc căsătoria dintre viitorul rege Henric al IV al Franţei şi Margareta de Valois, fiica lui Henric al II-lea; se aşteaptă o reconciliere dintre protestanţi şi catolici.
  • 1812: Bătălia de la Smolensk. Cu mari pierderi, francezii au învins armata rusă a lui Kutuzov.
  • 1844: Constituirea „Roatei de Pompieri” printr-un ofis semnat de principele Gheorghe Bibescu, la propunerea Departamentului Treburilor din Lăuntru. Serviciul nou-înfiintat avea o structură militară şi era împărţit în şase grupe, cu un efectiv de 7 ofiţeri, 23 subofiţeri şi 256 soldaţi. Ca dotare tehnică, noua unitate militară din Garnizoana Bucureştilor dispunea de 14 pompe de incendiu, un car de instrumente, 30 sacale, 48 cai, 40 căngi şi 50 lopeţi de lemn.
  • 1868: Astronomul francez Pierre Jules César Janssen descoperă heliu.
  • 1877: A apărut "Albina Carpaţilor".
  • 1916: Bulgaria a atacat Dobrogea românească. Declaraţia de război a fost făcută abia a doua zi.
  • 1920: A fost ratificat al 19-lea amendament al Constituţiei SUA care garantează dreptul la vot al femeilor.
  • 1941: Ca urmare a protestelor din Germania, Adolf Hitler ordonă încetarea uciderii sistematice a bolnavilor mintal şi a handicapaţilor.
  • 2008: Tenismanul spaniol Rafael Nadal a devenit Numărul 1 ATP după ce a câştigat turneul de tenis de la Jocurile Olimpice Beijing 2008. În finala turneului olimpic Nadal l-a învins pe chilianul Fernando Gonzalez cu scorul de 6-2, 7-6(4), 6-1
SARBATORI
în calendarul romano-catolic: Elena, Agapitus şi Claudia

NASTERI
  • 1606: Maria Anna a Spaniei, prima soţie a lui Ferdinand al III-lea, Împărat Roman (d. 1646)
  • 1698: Samuel Klingenstierna, matematician şi inventator suedez (d. 1765)
  • 1750: Antonio Salieri, compozitor italian (d. 1825)
  • 1774: Meriwether Lewis, explorator american (d. 1809)
  • 1830: Franz Joseph I, împărat al Austriei şi rege al Ungariei (d. 1916)
  • 1857: Eusebie Mandicevschi, compozitor, dirijor de cor şi muzicolog român (d. 1929)
  • 1860: Dimitrie Popovici-Bayreuth, bariton român (d. 1927)
  • 1883: Mihai Ciucă, medic bacteriolog şi parazitolog (d. 1969)
  • 1897: Alexandru Cişman, fizician român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1967)
  • 1909: Marcel Carne, regizor francez, reprezentant al realismului poetic (d. 1996)
  • 1916: Neagu Djuvara, istoric, diplomat şi filolog român
  • 1922: Alain Robbe-Grillet, scriitor francez şi producător de film (d. 2008)
  • 1930: Frank McCourt, scriitor american, laureat al premiului Pulitzer (d. 2009)
  • 1933: Roman Polanski, regizor francez de origine poloneză
  • Just Fontaine, fotbalist francez
  • 1936: Robert Redford, actor şi regizor american
  • 1943: Giovani Rivera, fotbalist italian
  • 1952: Patrick Swayze, actor american (d. 2009)
  • 1966: Ovidiu Ganţ, politician român
  • 1977: Murat Iusuf, muftiul Cultului Musulman din România
DECESE
  • 1227: Ginghis Han, lider mongol
  • 1276: Papa Adrian al V-lea
  • 1503: Papa Alexandru al VI-lea (n. 1431)
  • 1559: Papa Paul al IV-lea (n. 1476)
  • 1642: Guido Reni, pictor italian (n. 1575)
  • 1657: Varlaam, prelat, mitropolit al Moldovei (n. 1585)
  • 1809: Matthew Boulton, om de ştiinţă şi industriaş englez (n. 1728)
  • 1835: Friedrich Strohmeyer, chimist german, a descoperit cadmiul (n. 1776)
  • 1850: Honoré de Balzac, scriitor francez (n. 1799)
  • 1858: Barbu Lăutarul (Vasile Barbu), cântăreţ, cobzar şi violonist (n. 1775)
  • 1874: Sir William Fairbairn, inventator scoţian (n. 1789)
  • 1891: Luis Paulsen, şahist german (n. 1833)
  • 1998: Iosif Sava, muzicolog, realizator de emisiuni radio şi de televiziune (n. 1933)
  • 2009: Kim Dae-jung, fost preşedinte al Coreei de Sud (n. 1924)
(Sursa:Wikipedia)

17 august de-a lungul timpului

               17 august este a 229-a zi a calendarului gregorian şi a 230-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1896: În Londra, Bridget Driscoll este prima victimă care a decedat ca urmare a unui accident de circulaţie, în care a fost implicat un automobil.
  • 1942: Forţele aeriene ale Statelor Unite ale Americii, USAAF, zboară primul raid aerian în timpul celui de-al doilea Război Mondial în Europa.
  • 1945: Proclamarea independenţei Indoneziei. Sărbătoare naţională.
  • 1960: Proclamarea independenţei Gabonului. Sărbătoare naţională.
  • 1977: Spărgatorul de gheaţă sovietic "Arktica" atinge Polul Nord la suprafaţă.
SARBATORI
  • Gabon: Ziua independenţei (1960)
  • Indonezia: Ziua independenţei (1945)
NASTERI
  • 1872: Traian Vuia, constructor de avioane român, pionier al aviaţiei mondiale, a construit primul avion mai grau decât aerul, care a decolat folosind numai mijloace proprii de la bord (d. 1950)
  • 1892: Mae West, actriţă, scenaristă americană (d. 1980)
  • 1893: Walter Karl Friedrich Noddack, chimist german
  • 1894: Radu Cernătescu, chimist român (d. 1958)
  • 1940: Cornel Haţegan, fizician român
  • 1941: Stere Adamache, fotbalist român (d. 1978)
  • 1943: Robert De Niro, actor american
  • 1951: Mihai Chiuaru, pictor român
  • 1953: Herta Müller, scriitoare şi traducătoare germană originară din România, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2009.
  • 1959: Jonathan Franzen, scriitor american
  • 1960: Sean Penn, actor american
  • 1984: Cristian Pulhac, fotbalist român
  • 1977: Thierry Henry , fotbalist francez
DECESE
  • 1786: Frederic al II-lea al Prusiei (n. 1712)
  • 1886: Aleksandr Butlerov, chimist rus (n. 1828)
  • 1925: Ioan Slavici, scriitor român (n. 1848)
  • 1955: Fernand Léger, pictor francez (n. 1881)
  • 1964: Mihai Ralea, psiholog, sociolog, eseist, estetician, filosof român (n. 1896)
  • 1969: Otto Stern, fizician germano-american, laureat al Premiului Nobel în 1943 (n. 1888)
  • 1973: Conrad Aiken, scriitor american (n. 1889)
  • 1987: Mihail Davidoglu, dramaturg român (n. 1910)
  • 1990: Béla Abody, scriitor, critic literar, traducător, redactor maghiar (n. 1931)
(Sursa:Wikipedia)

16 august de-a lungul timpului

                       16 august este a 228-a zi a calendarului gregorian şi a 229-a zi în anii bisecţi



EVENIMENTE

  • 1858: Regina Victoria transmite primul mesaj oficial peste Oceanul Atlantic, din Londra către Statele Unite.
  • 1906: Cutremur catastrofal la Valparaiso, Chile. Magnitudinea de 8,6 pe scara Richter, 20.000 de victime.
  • 1925: Premiera filmului "Goana după aur", al 72-lea film al lui Charlie Chaplin.
  • 1936: S-au încheiat Jocurile Olimpice de la Berlin, transformate de guvernul german în propagandă politică profascistă.
  • 1940: Începerea tratativelor româno-maghiare de la Turnu Severin. Eşecul acestora, previzibil, a dus la Dictatul de la Viena din 30 august 1940.
NASTERI
  • 1557: Agostino Carracci, artist italian (d. 1602)
  • 1821: Arthur Cayley, matematician britanic, creator al calculului matriceal (d. 1895)
  • 1832: Wilhelm Max Wundt, psiholog german (d. 1920)
  • 1823: Alexandru Hurmuzaki, publicist, om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române (d. 1871)
  • 1845: Gabriel Lippmann, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1921)
  • 1863: Frederic Stanley Kipping, chimist englez (d. 1949)
  • 1904: Wendell Meredith Stanley, biolog american (d. 1971)
  • 1913: Menahem Begin, om politic israelian, laureat al Premiului Nobel (d. 1992)
  • 1920: Virgil Ierunca, critic literar şi publicist stabilit în Franţa (d. 2006)
  • Charles Bukowski, scriitor american (d. 1994)
  • Gelu Solomonescu, compozitor român de muzică uşoară (d. 1984)
  • 1921: Ovid S. Crohmălniceanu, prozator, critic şi istoric literar (d. 2000)
  • 1930: Marcel Chirnoagă, grafician şi sculptor român (d. 2008)
  • 1933: Reiner Kunze, scriitor german
  • 1942: Florin Bogardo, compozitor român (d. 2009)
  • 1958: Madonna, interpretă americană de muzică pop, de origine italiană
  • 1964: Marius Rogin, politician român
  • 1972: Ionel Palăr, politician român
  • 1982: Nino Pekarić, fotbalist sârb
DECESE
  • 1705: Jakob Bernoulli, matematician elveţian (n. 1654)
  • 1893: Jean Martin Charcot, medic francez (n. 1825)
  • 1899: Robert Wilhelm Bunsen, chimist german (n. 1811)
  • 1920: Sir Joseph Norman Lockyer, astronom englez (n. 1836)
  • 1931: Sabba Ştefănescu, geolog şi paleontolog român (n. 1857)
  • 1941: Francis Turville-Petre, arheolog român (n. 1901)
  • 1956: Theodor Pallady, pictor român (n. 1871)
  • 1957: Irving Langmuir, chimist american, laureat al Premiului Nobel (n. 1881)
  • 1973: Selman Abraham Waksman, microbiolog ruso-american, laureat al Premiului Nobel (n. 1888)
  • 1977: Elvis Presley, supranumit "regele rock-ului" (n. 1935)
  • 1987: Emil Condurachi, istoric şi arheolog român (n. 1912)
  • 2005: Fratele Roger, fondatorul comunităţii Taizé (n. 1915)
  • 2008: Elena Leuşteanu, gimnastă româncă (n. 1935)
(Sursa:Wikipedia)

15 august de-a lungul timpului

                   15 august este a 227-a zi a calendarului gregorian şi a 228-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1530: Este terminată construcţia Mânăstirii Humor.
  • 1534: Sfântul Ignaţiu de Loyola a întemeiat Ordinul iezuit.
  • 1595: Oastea otomană a ocupat Bucureştii. Unele biserici au fost transformate în moschei, iar mânăstirea lui Alexandru Vodă a fost fortificată.
  • 1870: În „Convorbiri Literare” a fost publicat poemul eminescian „Epigonii”.
  • 1888: A apărut la Bucureşti cotidianul „Adevărul”. Primul director a fost Alexandru V. Beldiman.
  • 1931: A apărut primul număr al ziarului „Scânteia”.
  • 1947: Proclamarea independenţei Indiei. Sărbătoare naţională.
  • 1960: Proclamarea independenţei Republicii Congo.
  • 1969: Se deschide festivalul Woodstock.
SARBATORI
  • România: Ziua Marinei
  • Ziua Artileriei Antiaeriene şi a Rachetiştilor.
  • Sfânta Maria. Adormirea Maicii Domnului
  • Zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform cu Legea nr. 202/2008 - MO 728 din 28.10.2008
NASTERI
  • 1769: Napoleon Bonaparte, împărat al Franţei (d. 1821)
  • 1794: Elias Magnus Fries, botanist suedez (d. 1878)
  • 1838: Constantin Erbiceanu (Constantin Ionescu) istoric literar (d. 1913)
  • 1892: Louis Victor de Broglie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1987)
  • 1896: Sică Alexandrescu, regizor român (d. 1973)
  • 1903: Ştefan Marius Milcu, medic endocrinolog, biolog şi antropolog
  • 1910: Zoe Băicoianu, sculptoriţă şi ceramistă (d. 1987)
  • 1925: Oscar Peterson, pianist şi compozitor de jazz canadian (d.2007)
  • 1949: Anghel Stanciu, politician român
  • 1950: Prinţesa Anne a Marii Britanii
  • 1955: Ion Dumitru, politician român
  • 1960: Mircea Ciopraga, politician român
  • 1969: Robertson Frizero Barros, scriitor brazilian
  • 1970: Mirela Adomnicăi, politician român
  • 1972: Ben Affleck, actor american
DECESE
  • 1714: Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti (n. 1654)
  • 1758: Pierre Bouguer, matematician şi astronom francez (n. 1698)
  • 1852: Carl Friederich W. Mayer, realizatorul "Grădinei publice a Cişmigiului" din Bucureşti
  • 1852: Johan Gadolin, chimist finlandez (n. 1760)
  • 1907: Joseph Joachim, violonist austriac de origine maghiară (n. 1831)
  • 1936: Grazia Deledda, scriitor italian, laureat al Premiului Nobel (n. 1871)
  • 1967: René Magritte, pictor belgian (n. 1898 )
  • 1982: Hugo Theorell, biochimist suedez, laureat al Premiului Nobel (n. 1903)
  • 2009: Florin Bogardo, compozitor şi interpret român de muzică uşoară (n. 1942)
(Sursa:Wikipedia)

14 august de-a lungul timpului

                   14 august este a 226-a zi a calendarului gregorian şi a 227-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 410: Alaric, rege vizigot, a ocupat Roma care va fi jefuită timp de trei zile.
  • 1826: O comisie a Academiei verifică metoda descrisă de Jerome Balard pentru obţinerea unui nou element: bromul. Rezultatele se confirmă.
  • 1916: (14/27 august) România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial.
  • 1941: Al doilea război mondial: Se semnează Carta Atlanticului, un document prin care Anglia şi SUA şi-au declarat ţelurile politice comune. URSS a aderat la principiile cartei în septembrie 1941.
  • 1980: Greva muncitorilor de la Şantierele navale din Gdansk. Apariţia sindicatului liber polonez „Solidaritatea”.
SARBATORI
  • Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Prooroc Miheia (calendar ortodox)
  • Pakistan: Ziua Independenţei
  • Paraguay: Ziua steagului
NASTERI
  • 1688: Frederic Wilhelm I al Prusiei (d. 1740)
  • 1727: Prinţesa Louise-Élisabeth a Franţei, primul copil al regelui Ludovic al XV-lea al Franţei (d. 1759)
  • 1777: Hans Christian Oersted, fizician şi chimist danez (d. 1851)
  • 1815: Charles Naudin, biolog francez (d. 1899)
  • 1840: Richard von Krafft-Ebing, psihiatru german (d. 1902)
  • 1867: John Galsworthy, scriitor britanic (d 1933)
  • 1865: Dmitri Merejkovski, scriitor rus (d. 1941)
  • 1875: Mstislav Dobujinski, pictor rus (d. 1957)
  • 1876: Sibilla Aleramo, scriitoare italiană (d. 1960)
  • 1933: Bryce Courtenay, scriitor australian
  • 1944: Dumitru Ichim, poet, prozator şi eseist român
  • 1945: Steve Martin, actor american de comedie
  • 1965: Emmanuelle Beart, actriţă franceză
  • 1976: Florentina Marilena Toma, politician român
  • 1983: Mila Kunis, actriţă americană
DECESE
  • 1784: Michael Hißmann, filosof german din Transilvania
  • 1941: Paul Sabatier, chimist francez, laureat al Premiului Nobel în 1912 (n. 1854)
  • 1956: Bertolt Brecht, poet, dramaturg şi regizor german (n. 1898)
  • 1958: Frédéric Joliot-Curie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1900)
  • 1984: Vasile Lovinescu, eseist, dramaturg român (n. 1905)
  • 1996: Sergiu Celibidache, dirijor şi compozitor român stabilit în Franţa, membru de onoare (1992) al Academiei Române (n. 1912)
  • 1955: Vito Corleone (n.7 decembrie 1891)
(Sursa:Wikipedia)

13 august de-a lungul timpului

                 13 august este a 225-a zi a calendarului gregorian şi a 226-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1521: Conquistadorul spaniol Hernán Cortés a cucerit oraşul Mexico.
  • 1595: Bătălia de la Călugăreni (13-23 august). Mihai Viteazul a înfrânt oastea otomană condusă de marele vizir Sinan Paşa.
  • 1862: Înfiinţarea Ministerului Afacerilor Străine al României.
  • 1894: William Ramsay şi John William Strutt, lord Rayleigh au anunţat la Oxford descoperirea unui nou gaz: argonul.
  • 1906: A fost creată Comisia Generală a Sindicatelor din România.
  • 1920: A început Bătălia de la Varşovia, bătalia finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea Primului Război Mondial (1918)
  • 1946: Delegaţia română la Conferinţa de pace de la Paris şi-a expus punctul de vedere: recunoaşterea calităţii de cobeligerantă, modificarea unor clauze economice şi adeziunea la principiile Cartei ONU. României i s-a impus plata unor despăgubiri de război înrobitoare.
  • 1961: În noaptea de 12 spre 13 august a început ridicarea Zidului Berlinului. Separarea est germanilor de berlinezii din vest. A rezistat până la 9 noiembrie 1989.
  • 2004: Deschiderea Jocurilor Olimpice din 2004 de la Atena
SARBATORI
 Mutarea moaştelor Cuv. Maxim Mărt.; Cuv. Dositei (calendar ortodox)

NASTERI
  • 1625: Erasmus Bartholin, matematician şi medic danez (d.1698)
  • 1752: Maria Carolina a Austriei, soţia regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii (d.1814)
  • 1802: Nikolaus Lenau, poet german (d. 1850)
  • 1814: Anders Jonas Angstrom, fizician şi astronom suedez (d. 1874)
  • 1819: Sir George Gabriel Stokes, matematician şi fizician irlandez (d. 1903)
  • 1822: Heinrich Ludwig d'Arrest, astronom german (d. 1875)
  • 1844: Johann Friederich Miescher, biochimist elveţian (d. 1895)
  • 1859: Ion C. Constantineanu, micolog român (d. 1931)
  • 1872: Richard Willstatter, biochimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1915 (d. 1942)
  • 1888: John Logie Baird, inginer şi inventator scoţian (d. 1946)
  • 1893: Constantin Brăiloiu, etnomuzicolog şi compozitor român (d. 1958)
  • 1896: Roman Gul, scriitor rus (d. 1986)
  • 1899: Alfred Hitchcock, regizor britanic (d. 1980)
  • 1918: Frederick Sanger, medic şi biochimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1958
  • 1927: Fidel Castro, om politic cubanez
  • 1928: Ion Lăncrănjan, prozator român (d. 1991)
  • 1955: Ion Stan, politician român
DECESE
  • 1826: René Théophile Hyacinthe Laënnec, medic francez (n. 1781)
  • 1863: Eugène Delacroix, pictor, desenator, gravor şi litograf francez (n. 1798)
  • 1865: Ignaz P. Semmelweiss, medic ungur (n. 1818)
  • 1910: Florence Nightingale, infirmieră britanică, statistician (n. 1820)
  • 1912: Jules Emille Frederic Massenet, compozitor francez (n. 1842)
  • 1917: Eduard Buchner, biolog şi chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1907 (n. 1860)
  • Alexei Mateevici, poet român (n. 1888)
  • 1946: Herbert George Wells, scriitor englez (n. 1866)
  • 2001: Manuel Alvar, lingvist spaniol, membru de onoare al Academiei Române (n. 1923)
(Sursa:Wikipedia)

12 august de-a lungul timpului

                      12 august este a 224-a zi a calendarului gregorian şi a 225-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 490 î.Hr.: Victoria grecilor asupra perşilor în Bătălia de la Marathon; atenienii conduşi de Miltiade au înfrânt armata persană trimisă de Darius I (după alte surse, bătălia a avut loc la 12 septembrie).
  • 678: Prin tratatul arabo-bizantin s-a pus capăt, temporar, atacurilor anuale ale flotei arabe asupra Constantinopolului.
  • 1857: Sub presiunea celorlalte puteri europene, Poarta Otomană a ordonat anularea alegerilor pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei. Noile alegeri au dat câştig de cauză unioniştilor.
  • 1871: Înfiinţarea Cabinetului numismatic al Academiei Române, prin donaţiile lui Al. Papiu Ilarian şi V.A. Urechia.
  • 1908: Primul model al maşinii Ford "T" a ieşit pe porţile uzinei din Detroit.
  • 1949: 18 state au semnat Convenţiile de la Geneva.
SARBATORI
  • Sf. Mc. Fotie, Anichit, Pamfil şi Capiton (calendar ortodox)
  • Ziua Internaţională a Tineretului
NASTERI
  • 1503: Christian al III-lea al Danemarcei şi Norvegiei (d. 1559)
  • 1762: George al IV-lea al Regatului Unit (d. 1830)
  • 1816: Ion Ghica, om politic, prozator şi economist român (d. 1897)
  • 1866: Jacinto Benavente, dramaturg spaniol, laureat al Premiului Nobel (d. 1954)
  • 1872: Aubrey Vincent Beardsley, artist plastic englez (d. 1898)
  • 1884: Ioan Enescu, medic român (d. 1972)
  • 1887: Erwin Schrödinger, fizician austriac, laureat al Premiului Nobel (d. 1961)
  • 1897: Otto Struve, astronom ruso-american (d.1963)
  • 1899: Scarlat Longhin, medic român (d. 1979)
  • 1913: Clody Bertola, actriţă româncă de teatru şi film (d. 2007)
  • 1925: Norris McWhrirter, editor scoţian, co-fondator al Cărţii Recordurilor
  • Ross McWhirter, editor scoţian, co-fondator al Cărţii Recordurilor, fratele geaman a lui Norris McWhrirter
  • 1939: George Hamilton, actor american
  • 1949: Mark Knopfler, chitarist britanic (Dire Straits)
  • 1971: Pete Sampras, jucător american de tenis
  • 1981: Djibril Cissé, fotbalist francez
  • 1997: Solca Eduard, fotbalist roman
DECESE
  • 1848: George Stephenson, inginer englez (n. 1781)
  • 1891: James Russel Lowell, scriitor american (n. 1819)
  • 1900: James Edward Keeler, astronom american (n. 1857
  • 1901: Niels Adolf Erik Nordenskiold, geolog suedez (n. 1832)
  • 1928: Leos Janacek, compozitor, muzicolog şi dirijor ceh (n. 1854)
  • 1933: Alexandru Philippide, lingvist şi filolog român (n. 1859)
  • 1955: Thomas Mann, scriitor german, laureat al Premiului Nobel (n. 1875)
  • 1963: Simion Sanielevici, matematician român (n. 1870)
  • 1965: Constantin Kiriţescu, om de ştiinţă, zoolog, publicist şi istoric român (n. 1876)
  • 1973: Walter Rudolf Hess, fiziolog elveţian, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (n. 1881)
  • 1973: Karl Ziegler, chimist german, laureat al Premiului Nobel (n. 1898)
  • 1982: Henry Fonda, actor american (n. 1905)
  • 1989: William Bradford Shockley, fizician american de origine britanică, laureat al Premiului Nobel (n. 1910)
(Sursa:Wikipedia)

joi, 18 august 2011

11 august de-a lungul timpului

                     11 august este a 223-a zi a calendarului gregorian şi a 224-a zi în anii bisecţi.

EVENIMENTE
  • 106: O diplomă militară romană, descoperită la Porolissum, atesta că, la această dată, se constituise provincia romană imperială Dacia
  • 1492: Alexandru al VI-lea este ales papă
  • 1690: Victoria de la Tohan–Zărneşti a lui Constantin Brâncoveanu, domnul Ţării Româneşti (1688–1714), împotriva armatelor habsburgice comandate de generalul Heissler şi impunerea pe tronul Ardealului a lui Imre Thököly
  • 1914: Franţa declară război Austro–Ungariei
  • 1934: Primii prizonieri federali au fost închişi în Alcatraz, SUA
  • 1952: După abdicarea lui Talal I, Hussein a fost proclamat suveran al Regatului Haşemit al Iordaniei
  • 1953: URSS testează prima bombă cu hidrogen
  • 1966: John Lennon ţine o conferinţă de presă la Chicago, scuzându-se pentru "Jesus affair"
  • 1999: Ultima eclipsă totală de Soare din secolul XX vizibilă în România; Bucureşti, singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate, s-a aflat în zona de maximum la 14:07, ora locală
NASTERI
  • 1729: Ponce Denis Ecouchard Lebrun, scriitor francez
  • 1836: Cato Maximilian Guldberg, chimist şi matematician norvegian
  • 1858: Christiaan Eijkman, medic olandez (d. 1930)
  • 1900: Ştefan Lupaşcu (Lupasco), filosof român stabilit în Franţa (d. 1988)
  • 1925: Mike Douglas, comediant american (d. 2006)
  • 1905: Erwin Chargaff, biochimist austriaco-american
  • 1919: Jiri Kolar, scriitor, pictor şi om de cultură ceh
  • 1919: Ginette Neveu, violonistă franceză (d. 1949)
  • 1921: Alex Haley, scriitor şi ziarist american
  • 1926: Aaron Klug, chimist britanic de origine lituaniană, laureat al Premiului Nobel
  • 1929: Modest Morariu, scriitor român (d. 1988)
  • 1930: Teodor Mazilu, dramaturg şi prozator român (d. 1980)
  • 1932: Fernando Arrabal, scriitor spaniol
  • 1932: Ioan Mânzatu, fizician şi politician român
  • 1943: Pervez Musharraf, general şi politician pakistanez
  • 1947: Mircea Teodor Iustian, politician român
  • 1949: Veta Biriş, interpretă româncă de folclor
  • 1952: Marian-Jean Marinescu, politician român
  • 1968: Prinţesa Mabel a Olandei
  • 1983: Chris Hemsworth, actor australian
DECESE
  • 1456: Ioan de Hunedoara, ban al Severinului (din 1438), voievod al Transilvaniei (din 1441), guvernator (regent) al Ungariei (din 1446). Învins la Varna(1444) şi Kossovopolje(1448), a reuşit să-l învingă pe Mahomed II la Belgrad (1456). A murit răpus de ciumă la Zemun, lângă Belgrad.
  • 1464: Nicolaus Cusanus, savant german, cardinal (d. la Todi, Umbria),
  • 1494: Hans Memling, pictor flamand (n. 1435)
  • 1519: Johann Tetzel, călugăr dominican, adversar al lui Martin Luther,
  • 1522: Martin Siebenbürger, sas transilvănean, primar al Vienei,
  • 1835: Olof Åhlström, compozitor suedez (n. 14 august 1756)
  • 1851: Lorenz Oken, naturalist mistic german (n.1 august 1779, Bohlsbach, Baden; m. Zurich).
  • 1854: Macedonio Melloni, astronom italian (n.11 aprilie 1798, Parma; m. Portici).
  • 1956: Jackson Pollock, pictor american (n. 1912)
  • 1857: Marshall Hall, fiziolog englez, primul care va studia refelxele. În 1830 va condamna sângerarea folosită în tratamentul bolilor. (n. 18 februarie 1790)
  • 1961: Ion Barbu (pseudonimul literar al lui Dan Barbilian), poet şi matematician (n. 19 martie 1895, Câmpulung Muscel; m. Bucureşti).
  • 1979: Ernst Boris Chain, biochimist englez (n.19 iunie 1906, Berlin). În 1940, împreună cu Howard Florey a prelucrat penicilina, transformând-o în antibiotic. Premiul Nobel în 1945, împreună cu Fleming şi Florey.
  • 1982: Tom Drake, actor ("White Cliffs of Dove", "Jonny Reno") (n. 1919)
  • 1984: Virgil Mazilescu, poet ("Va fi linişte, va fi seară") (n. 11 aprilie 1942)
(Sursa:Wikipedia)

10 august de-a lungul timpului

                 10 august este a 222-a zi a calendarului gregorian şi a 223-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 0955: Bătălia de la Lechfeld; Otto cel Mare, suveran peste marile ducate germane (mai puţin Saxonia) îi înfrânge definitiv pe unguri, care de la această dată nu mai intreprind nici un atac în Germania.
  • 1500: Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457–1504), a dăruit Mănăstirii Putna, marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de o valoare deosebită. În colturile lucrării sunt portretele votive ale lui Ştefan şi al Mariei Voichiţa
  • 1534: A început înălţarea bisericii "Sf. Dumitru" din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareş.
  • 1675: A fost înfiinţat "Observatorul astronomic de la Greenwich". În 1948, Observatorul a fost transferat în castelul Herstmonceux (Sussex). Vechea clădire a observatorului, construită de Wren, s–a păstrat până în prezent, şi este înconjurată de un parc în centrul Londrei.
  • 1792: Revoluţia franceză: Poporul cucereşte Palatul Tuileries. La prânz, castelul este luat cu asalt. Adunarea naţională decide că regele este suspendat din funcţiile sale şi că francezii vor alege o noua Convenţie Naţională a cărei misiune este să fondeze o naţiune nouă – „a doua revoluţie"
  • 1809: Proclamarea independenţei statului Ecuador. Sărbătoare naţională.
  • 1864: Guvernul român a contractat cu casa britanică "Stern Brothers" primul împrumut extern al României (916.000 de lire sterline, din care statul a primit 679.244 de lire, cu o dobândă de 7 la sută) garantat cu veniturile vămilor.
  • 1875: Este pusă piatra fundamentală a castelului Peleş din Sinaia (10/22 august)
  • 1913: Pacea de la Bucureşti, care consfinţeşte sfârşitul războiului şi înfrângerea Bulgariei. Grecia i Serbia îşi împart Macedonia, iar România anexeaza Cadrilaterul
  • 1919: În cadrul adunării de la Timişoara a şvabilor din Banat, aceştia îşi dau acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia.
  • 1920: Marele Imperiu Otoman dispare. Prin semnarea Tratatului de la Sèvres pierde patru cincimi din teritoriul său.
  • 1920: S–a semnat, la Sèvres, Tratatul de pace dintre Antanta şi Imperiul otoman. Se recunoşteau inclusiv noile graniţe ale României. Tratatul nu a intrat în vigoare
  • 1945: Japonia cere pace şi capituleză peste 4 zile, punând astfel capăt celui de–al doilea război mondial.
  • 1974: Portugalia recunoaşte independenţa Guineei–Bissau
  • 1974: Este inaugurată Sala Polivalentă din Bucureşti
  • 1995: A fost semnat acordul parţial israeliano–palestinian privind extinderea autonomiei în Cisiordania (Taba; 10–11 august)
SARBATORI
  • Sf. Mc. Arhid. Lavrentie; Sf. Mc. Xist, Ep. Romei, şi Ipolit (calendar ortodox)
  • Ecuador: - Ziua naţională - aniversarea proclamării independenţei - 1809
NASTERI
  • 1709: Johann Georg Gmelin, explorator german, În 1735, într-o călătorie în Siberia, a descoperit permafrostul, subsolul îngheţat permanent. (d. 20 mai 1755)
  • 1740: John Frere, arheolog englez; în 1790 a descoperit unelte de silex pe care le-a considerat făcute de oameni preistorici. (d. 12 iulie 1807)
  • 1844: Ştefan Călinescu, preot şi profesor român, autor de manuale didactice (d. 6 martie 1921)
  • 1845: Abai Kunanbaev, scriitor cazac (d. 1904)
  • 1864: Nicolae Filip, medic veterinar şi agronom, conducător al primului institut zootehnic din România (d. 15 ianuarie 1922)
  • 1865: Alexandr Konstantinovici Glazunov, compozitor, dirijor şi pedagog rus (d.21 martie 1936)
  • 1874: Herbert Clark Hoover, al 31-lea preşedinte al SUA:1929-1933 (d. 1964)
  • 1878: Alfred Döblin, scriitor şi medic german (d. 26 iunie 1957)
  • 1884: Panait Istrati (Gherasim Istrate), scriitor român (d. 1953).
  • 1902: Arne Wilhelm Kaurin Tiselius, chimist suedez, laureat al Premiului Nobel în 1948 (d. 29 octombrie 1971)
  • 1913: Wolfgang Paul, fizician german, laureat al Premiului Nobel (d. 1993)
  • 1912: Jorge Amado, scriitor brazilian (d. 2001)
  • 1914: Witold Malcuzynski, pianist polonez (d. 17 iulie 1977).
  • 1927: Barbu Cioculescu, poet, memorialist şi publicist român
  • 1929: Tamara Buciuceanu-Botez, actriţă româncă de teatru şi film
  • 1937: Dan Laurenţiu (Laurenţiu Ciobanu), poet şi eseist român
  • 1942: Nicolae Prelipceanu, poet şi jurnalist român
  • 1960: Antonio Banderas, cântareţ şi actor spaniol
  • 1962: Horia Gârbea, scriitor român
  • 1967: Claudius Mihail Zaharia, politician român
  • 1969: Ioana Drăgan, prozatoare româncă
  • 1971: Roy Keane, fotbalist irlandez
  • 1973: Javier Zanetti, fotbalist argentinian
  • 1975: Árpád-András Antal, politician român
DECESE
  • 1759: Regele Ferdinand al VI-lea al Spaniei (n. 1713)
  • 1802: Franz Aepinus, fizician şi matematician german; cercetări în domeniul electricităţii şi magnetismului (n. 1724)
  • 1895: Ernst Felix Imman Hoppe-Seyler, biochimist german; în 1862 a preparat o formă cristalină de hemoglobină. În 1871 a descoperit invertaza, o enzimă care grăbeşte conversia zahărului în glucoză şi fructoză (n. 1825)
  • 1896: Otto Lilienthal, inginer german. În 1877 a conceput primul planor cu aripi arcuite ca ale păsărilor. În 1895 a realizat şi a zburat împreună cu fratele său Gustav, cu primul planor care se poate ridica mai sus decât înălţimea de la care şi-a luat avânt. A murit un an mai târziu ca urmare a prăbuşirii planorului cu care zbura (n. 1848)
  • 1915: Henry Moseley, fizician englez. În 1913 a dedus locurile ocupate de elementele chimice în tabelul periodic cu ajutorul spectrelor acestora. A formulat legea numărului de electroni: numărul de electroni al unui element chimic corespunde cu numărul său atomic. (n. 1887)
  • 1963: Corneliu Micloşi, inginer român, membru al Academiei Române (n. 1887)
  • 1981: Vasile Brătulescu, pictor român (n. 1916)
  • 1984: Virgil Mazilescu, poet şi traducător român (n. 1942)
  • 1993: Øystein Aarseth, chitarist norvegian (n. 1968)
  • 2003: Constantin Galeriu, preot, profesor de teologie român (n. 1918)
  • 2003: Jacques Deray, regizor francez (n. 1929)
(Sursa:Wikipedia)

joi, 11 august 2011

9 august de-a lungul timpului

               9 august este a 221-a zi a calendarului gregorian şi a 222-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 48 î.Hr.: Bătălia de la Farsalos (Thesalia), decisivă, dintre Cezar şi Pompei.
  • 0378: Bătălia de la Adrianopol. Armata romană a fost înfrântă de vizigoţi. Împăratul Valens a murit în luptă. Prima afirmare a cavaleriei pe câmpul de luptă.
  • 1173: A început construirea turnului din Pisa, de către arhitectul şi sculptorul Bonanno din Pisa.
  • 1483: S-a inaugurat Capela Sixtina.
  • 1902: Regele Edward al VII-lea a fost încoronat la Westminster Abbey.
  • 1945: Sfârşitul celui de-al doilea război mondial:
    • Aviaţia americană lansează cea de-a doua bomba atomică din istoria umanităţii asupra localităţii japoneze Nagasaki.
    • Explozia atomică de la Nagasaki. S-a folosit o bombă cu fisiune bazată pe plutoniu ("Fat Man", de 5 tone).
    • URSS a intrat în război cu Japonia, ocupând insulele Sahalin şi Kurile.
  • 1965: Proclamarea independenţei şi a republicii Singapore. Sărbătoare naţională.
SARBATORI
  • Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. Mărt. pentru icoana lui Hristos; Sf. Mc. Antonin (calendar ortodox)
  • Indonezia: - Ziua naţională
NASTERI
  • 1757: Thomas Telford, constructor scoţian (d. 1834)
  • 1776: Amedeo Avogadro, fizician italian (d. 1856)
  • 1819: William Thomas Morton, medic american (d. 1868)
  • 1850: Hermann Hariton Tiktin‎, lingvist evreu-român de origine germană (d. 1936)
  • 1871: Leonid Andreev, scriitor rus (d. 1919)
  • 1896: Jean Piaget, filosof, sociolog şi epistemolog elveţian (d. 1980)
  • 1911: William Alfred Fowler, fizician american (d. 1995)
  • 1914: Alexandru Mandy, compozitor român (d. 2005)
  • 1916: Manea Mănescu, politician român (d. 2009)
  • 1925: Vasile Chiriţă, scenarist român
  • 1931: Mario Lobo Zagalo, fotbalist brazilian
  • 1939: Paul Magheru, politician român
  • 1948: Antonie Iorgovan, jurist şi om politic român (d. 2007)
  • 1953: Amanda Bearse, actriţă americană
  • 1957: Melanie Griffith, actriţă americană
  • 1963: Whitney Houston, interpretă americană
  • 1964: Dumitru Stângaciu, fotbalist român
  • 1968: Gillian Anderson, actriţă americană
  • 1973: Filippo Inzaghi, fotbalist italian
  • 1977: Mikaël Silvestre, fotbalist francez
  • 1985: Dennis Marshall, fotbalist costa rican (d. 2011)
DECESE
  • 0117: Traian, împărat roman (n. 53)
  • 0378: Valens, împărat roman (n. 328)
  • 1601: Mihai Viteazul, domnitor al celor trei provincii româneşti, asasinat la 3 km sud de Turda din ordinul fostului său aliat, generalul G.Basta
  • 1899: Sir Edward Frankland, chimist englez (n. 1825)
  • 1906: Gerzson Ádám, scriitor şi istoric literar maghiar (n. 1832)
  • 1919: Ruggiero Leoncavallo, compozitor, pianist şi dirijor italian, iniţiator, alături de Mascagni, al verismului (n. 1858)
  • 1962: Hermann Hesse, scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1946 (n. 1877)
  • 1969: Sharon Tate, actriţă americană. Soţia regizorului Roman Polanski. A fost asasinată, se pare în cadrul unui ritual religios.
  • 1969: Cecil Frank Powell, fizician englez, Laureat al Premiul Nobel (n. 1903)
  • 1969: Constantin I. Parhon, om de ştiinţă român, medic endocrinolog şi neuropsihiatru, fondatorul şcolii româneşti de endocrinologie (n. 1874)
  • 1975: Dmitri Dmitrievici Şostakovici, compozitor şi pianist rus (n. 1906)
  • 1991: Cella Delavrancea, prozatoare, fiica lui Barbu Ştefănescu Delavrancea (n. 1887)
  • 2008: Mahmoud Darwish, poet şi prozator palestinian (n. 1941)
(Sursa: Wikipedia)

8 august de-a lungul timpului

                  8 august este a 220-a zi a calendarului gregorian şi a 221-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 0754: Sfârşitul Sinodului convocat de Constantin al V-lea la (10 februarie). A fost condamnat cultul icoanelor şi s-a hotărât distrugerea acestora (mişcarea iconoclastă).
  • 1570: Sfârşitul celui de-al III-lea război civil din Franţa, prin Pacea de la Saint Germain. A fost acordată libertatea cultului protestant.
  • 1826: Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi hotărăşte ridicarea Catedralei mitropolitane de la Iaşi, unde, din anul 1889, se află racla cu cinstitele moaşte ale Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei
  • 1870: A avut loc mişcarea antidinastică de la Ploieşti, condusă de Alexandru Candiano Popescu cunoscută ca Republica de la Ploieşti.
  • 1889: Prin Înalt Decret Regal 2073 s-a înfiinţat, pe lângă Marele Stat Major al Armatei Române, o Şcoală Superioară de Resbel, în prezent Academia de Înalte Studii Militare.
  • 1900: Prima ediţie a „Cupei Davis”
  • 1940: A fost declanşată ofensiva aeriană germană asupra Angliei.
  • 1941: Întâlnirea Roosevelt - Churchill din Insulele Newfoundland. A fost adoptată „Charta Atlanticului".
  • 1945: URSS a declarat război Japoniei. Armata Roşie a ocupat Manciuria, Coreea de Nord şi Sahalinul.
  • 1945: La Londra se semnează un acord între marile puteri aliate privind urmărirea şi pedepsirea criminalilor de război nazişti în cadrul unui Tribunal militar internaţional. La 2 noiembrie 1945, tribunalul şi–a început lucrările la Nürnberg
  • 1946: România a fost invitată oficial, de către Guvernul francez, să participe la Conferinţa de Pace de la Paris.
  • 1953: URSS a efectuat prima experimentare a bombei cu hidrogen.
  • 1963: România semnează Tratatul privind încetarea experienţelor nucleare în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă, încheiat la 5 august între SUA, Marea Britanie şi URSS
  • 1963: În Marea Britanie a avut loc cel mai mare jaf din lume, într–un tren („The Great Train Robbery”).
  • 1967: Crearea Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud Est (ASEAN).
  • 1974: Richard Nixon a demisionat, în urma scandalului „Watergate".
  • 1981: Preşedintele american, Ronald Reagan, a ordonat producerea bombei cu neutroni.
  • 1996: A apărut primul număr al revistei „Dosarele istoriei".
  • 2000: În cadrul Festivalului Internaţional de Teatru – „Shakespeare” de la Gdansk, Polonia, Teatrul Naţional din Craiova a prezentat spectacolul “Timon din Atena”, în regia lui Mihai Mănuţiu, cu actorul Ilie Gheorghe în rolul principal
  • 2008: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la la Beijing.
SARBATORI
  • Sf. Emilian Mărt. Ep. Cizicului; Sf. Miron, Ep. Cretei (Calendar ortodox)\
NASTERI
  • 1779: Benjamin Silliman, chimist american (d. 1864)
  • 1802: Germain Henri Hess, chimist elveţiano-rus; în 1840 a făcut cunoscută legea care-i poartă numele: cantitatea de căldură necesară transformării unei substanţe în alta depinde de natura substanţei şi nu de reacţiile implicate în transformarea în cauză (d. 1876)
  • 1819: Ştefan Emilian, matematician român
  • 1824: Ţarina Maria Alexandrovna a Rusiei, soţia Ţarului Alexandru al II-lea (d. 1880)
  • 1870: Béla Ágai, scriitor, jurnalist şi medic maghiar de origine evreiască (d. 1944)
  • 1875: Constantin Giurescu, istoric şi istoriograf român (d. 1918)
  • 1879: Emiliano Zapata, liderul revoluţiei mexicane
  • 1901: Ernest Orlando Lawrence, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1939 (d. 1958)
  • 1901: Nina Berberova, scriitoare (d. 1993)
  • 1902: Saşa Pană, scriitor român (d. 1981)
  • 1902: Paul Adrien Maurice Dirac, fizician şi matematician britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1933)
  • 1905: André Jolivet, compozitor şi dirijor (d. 1974)
  • 1907: Gheorghe Cartianu, inginer şi inventator român (d. 1982)
  • 1919: Dino de Laurentis, producător de film
  • 1931: Paul Anghel, prozator, eseist şi dramaturg român (d. 1995)
  • 1937: Dustin Hoffman, actor american
  • 1939: Viorica Viscopoleanu, atletă româncă
  • 1956: Miron Mitrea, politician român
  • 1964: Dumitru Stângaciu, fotbalist şi antrenor român
  • 1968: Florin Prunea, fotbalist român
  • 1981: Roger Federer, jucător elveţian de tenis
DECESE
  • 1828: Karl Thunberg, botanist suedez.
  • 1897: Viktor Meyer, chimist german (n. 1848)
  • 1919: Ernst Haeckel, biolog german (n. 1834)
  • 1921: Juhani Aho, scriitor finlandez (n. 1861)
  • 1929: Karl Auer baron von Welsbach, chimist austriac (n. 1858)
  • 1943: Haig Acterian, soţul Marietei Sadova, scriitor, om de teatru român de etnie armeană (n. 1904)
  • 1965: Constantin P. Bogdan, matematician român (n. 1910)
  • 1982: Boris Caragea, sculptor român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1906)
  • 1983: Emanoil Petruţ, actor român de teatru şi film ( n. 1932)
  • 1996: Nevill Francis Mott, fizician englez, laureat al Premiului Nobel (n. 1905)
(Sursa: Wikipedia)

7 august de-a lungul timpului

              7 august este a 219-a zi a calendarului gregorian şi a 220-a zi în anii bisecţi.

EVENIMENTE
  • 1858: Convenţia de la Paris (27 - 12 august). Pentru Principatele Române se prevedea un regim parlamentar şi censitar şi se desfiinţau privilegiile marii boierimi.
  • 1864: Înfiinţarea Primăriei Bucureşti. Primul primar ales a fost Barbu Vlădoianu.
  • 1922: Acţiunea grevistă a muncitorilor de la Fabrica de vagoane Astra din Arad.
  • 1940: A fost încheiat acordul dintre Churchill şi De Gaulle privind organizarea Forţelor Franceze Libere.
  • 1960: Proclamarea independenţei Coastei de Fildeş (Cote d'Ivoire).
  • 1970: La Iaşi s-a inaugurat "Casa Dosoftei", care adăposteşte secţia de literatură veche a Muzeului Literaturii din Iaşi.
  • 1956: Accidentul de la Cali, Columbia. Un convoi militar care transporta combustibil, muniţie şi explozibil a explodat în plin centrul oraşului. S-au înregistrat 1200 de victime.
  • 1997: "Ziua I-îi" a reformei structurale în România. Într-o conferinţă de presă, premierul Victor Ciorbea a prezentat o listă cu 17 societăţi comerciale care trebuiau închise începând de a doua zi, ceea ce nu s-a întâmplat.
  • 1998: Atentatele cu bombe de la ambasadele americane din Nairobi (Kenya) şi Dar es Salaam (Tanzania). 257 de persoane (din care 12 americani) şi-au pierdut viaţa în atentate, revendicate de "Armata islamică pentru eliberarea locurilor sfinte".
SARBATORI
Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Mc. Narcis, Patr. Ierusalimului (calendar orotdox)

NASTERI
  • 1862: Victoria de Baden, soţia regelui Gustaf al V-lea al Suediei (d. 1930)
  • 1876: Mata Hari, dansatoare olandeză, spioană în serviciul Germaniei în timpul Primului Război Mondial, condamnată şi executată de către francezi (d.15 octombrie 1917)
  • 1889: Léon Nicolas Brillouin, fizician francez (d. 1969)
  • 1903: Seymour Louis Bazett Leakey, antropolog englez - în 1959 a descoperit rămăşiţele fosilizate ale unui hominid timpuriu (1.750.000 ani), numit Zinjantropus, iar ulterior Australopitecus (robustus sau boisei). În 1961 a descoperit fosile ale lui Homo Habilis (omul îndemânatic) (d. 1972)
  • 1906: Philip Johnson, arhitect american (d. 2005)
  • 1910: Theodor Cosma, dirijor originar din România
  • 1946: John Cromwell Mather, fizician american
  • 1949: Radu Gheţea, economist român
  • 1949: Ioan Munteanu, politician român
  • 1953: Viorel Hrebenciuc, politician român
  • 1958: Bruce Dickinson, solistul vocal al formaţiei Iron Maiden
  • 1960: David Duchovny, actor american, protagonist al serialului "X- Files" produs de Chris Carter.
  • 1966: Jimmy Wales, informatician şi om de afaceri american
  • 1974: Dana Dawson, cântăreaţă americană de muzică pop rock şi rhythm and blues (d. 2010)
  • 1975: Charlize Theron actriţă din Africa de Sud, câştigătoare a premiului Oscar
  • 1977: Manuela Szekely-Şoitu, artist plastic.
  • 1987: Cristian Văraru, actor şi compozitor român
  • 1980: George Blay, fotbalist ganez
DECESE
  • 1782: Andreas Sigismund Marggraf, biolog german (n. 1709)
  • 1821: Caroline de Braunschweig, soţia regelui George al IV-lea al Regatului Unit (n. 1768)
  • 1834: Joseph Marie Jacquard, inventator francez (n. 1752)
  • 1848: Jöns Jakob Berzelius, chimist şi mineralog suedez (n. 1779)
  • 1911: Gheorghe Cârţan, luptător pentru eliberarea românilor din Transilvania (n. 1849)
  • 1938: Konstantin Sergheevici Stanislavski, actor şi regizor rus de teatru (n. 1863)
  • 1939: Charlie Roberts, fotbalist englez (n. 1883)
  • 1941: Rabindranath Tagore, scriitor indian de limbă bengaleză şi engleză, laureat al Premiului Nobel (n. 1861)
  • 1958: Herbert Osborne Yardley, criptolog american (n. 1889)
  • 1983: Nicolae Brânzeu, compozitor şi dirijor român (n. 1907)
  • 2009: Tatiana Stepa, cantăreaţă română de muzică folk (n. 1963)

(Sursa: Wikipedia)

6 august de-a lungul timpului

        6 august este a 218-a zi a calendarului gregorian şi a 219-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1484: Începe asediul cetăţii Chilia, în timpul campaniei sultanului Baiazid al II-lea în Moldova (iunie - august 1484); după opt zile, cetatea este cucerită de invadatori (la 14 august) şi devine raia turcească.
  • 1791: Inaugurarea Porţii Brandenburg din Berlin
  • 1813: Generalul şi omul de stat sud-american Simon Bolivar a ocupat oraşul Caracas şi a restaurat republica.
  • 1825: Proclamarea independenţei Boliviei. Sărbătoare naţională.
  • 1845: „Societatea Geografică Rusă” este fondată la Sankt Petersburg.
  • 1863: La Londra a intrat în funcţiune primul metrou din lume, de-a lungul sectorului Victoria Street, cu lungimea de 6,3 kilometri. Tracţiunea era realizată cu o maşină cu abur
  • 1867: S-a înfiinţat Biblioteca Academiei Române.
  • 1877: Marele duce Nicolae adresează domnitorului Carol I noi telegrame în care solicită trecerea Dunării de către întreaga armată română. Unităţi ale armatei române trec Dunărea şi iau în primire paza podului de vase Zimnicea-Şiştov.
  • 1890: Criminalul William Kemmler, condamnat la moarte, a fost prima persoană executată pe scaunul electric, în închisoarea Auburn din New York.
  • 1926: Înotătoarea americană Gertrude Ederle a fost prima femeie din lume care a traversat Canalul Mânecii. Traversarea a durat mai mult de 14 ore.
  • 1940: Estonia a fost alipită la URSS.
  • 1945: Al doilea război mondial: Aviaţia americană lansează prima bombă atomică asupra localităţii japoneze Hiroshima.
  • 1962: Proclamarea independenţei statului Jamaica. Sărbătoare naţională.
  • 1973: Compozitorul şi cântăreţul american Stevie Wonder a suferit un grav accident răsturnându-se cu maşina, în urma căruia a stat patru zile în comă şi şi-a pierdut complet vederea
  • 1990: Organizaţia Naţiunilor Unite decretează un embargou împotriva Irakului şi autorizează, la 25 august 1990, recurgerea la forţă împotriva regimului de la Bagdad.
  • 2001: Preşedintele Boliviei, Hugo Banzer a demisionat din funcţie.
  • 2005: În Brazilia a avut loc unul dintre cele mai mari jafuri bancare -- 65 milioane de dolari americani.
SARBATORI
  • Schimbarea la Faţă a Domnului (calendar ortodox)
  • Schimbarea la Faţă a Domnului (calendar romano-catolic)
  • Ziua Hiroshimei - Ziua mondială a luptei pentru interzicerea armei nucleare
  • Bolivia: Ziua naţională - aniversarea proclamării independenţei - 1825
  • Jamaica: Ziua naţională - aniversarea proclamării independenţei - 1962
NASTERI
  • 1644: Louise de la Vallière, metresa regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei (d. 1710)
  • 1745: Carol al VII-lea, împărat al Imperiului Romano-German (d. 1745)
  • 1766: William Hyde Wollaston, medic şi chimist englez (d. 1828)
  • 1775: Louis-Antoine, Duce de Angoulême, ultimul Delfin al Franţei (d. 1844)
  • 1844: Alfred, Duce de Saxa-Coburg şi Gotha, tatăl reginei Maria a României (d. 1900)
  • 1866: Maria Ciucurescu, actriţă româncă (d.1939)
  • 1868: Paul Claudel, poet, dramaturg şi eseist francez (d. 1955)
  • 1868: Lipót Ács (Lipót Auerbach), scriitor, designer, pedagog maghiar (d. 1945)
  • 1871: Ion Popescu-Pasărea, compozitor român de muzică bisericească (d. 1943)
  • 1878: Ioan P. Papp, jurist român, membru de onoare al Academiei Române (d. 1959)
  • 1881: Sir Alexander Fleming, bacteriolog britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1955)
  • 1895: Iuliu Niţulescu, medic nutriţionist şi fiziopatolog român, membru al Academiei Române (d. 1975)
  • 1910: Iva Dugan, actriţă româncă
  • 1928: Andy Warhol, grafician şi pictor american (d. 1987)
  • 1937: Tamás Adamik, scriitor, filolog şi istoric literar maghiar
  • 1938: Liviu Glodeanu, compozitor român (d. 1978)
  • 1941: Cezar Ivănescu, poet român (d. 2008)
  • 1943: Dan Grigore, pianist român
  • 1954: Cezar Atodiresei, pictor român
  • 1962: Cornel Ştefan Bardan, politician român
  • 1972: Geri Halliwell, cântăreaţă britanică
  • 1972: Monica Davidescu, actriţă româncă de teatru şi film
DECESE
  • 1458: Papa Calixt al III-lea, primul papă spaniol al Romei (n. 1378)
  • 1660: Diego Velasquez, pictor spaniol (n. 1599)
  • 1746: Christian al VI-lea, rege al Danemarcei şi Norvegiei (n. 1699)
  • 1753: Georg Richmann, om de stiinţa german (n. 1711)
  • 1879: Johann von Lamont, astronom şi fizician scoţiano-german (n. 1805)
  • 1886: Wilhelm Scherer, critic şi filolog austriac (n. 1841)
  • 1887: George Creţianu, poet şi publicist român, membru de onoare al Academiei Române (n. 1829)
  • 1926: Constantin Climescu, matematician român (n. 1844)
  • 1935: George Vâlsan, geograf român, membru al Academiei Române (n. 1885)
  • 1942: Alfonso Castaldi, compozitor şi dirijor român de origine italiană (n. 1874)
  • 1955: Nicolae Bălan, mitropolitul Transilvaniei şi Banatului (n. 1882)
  • 1973: Sică Alexandrescu, regizor român (n. 1896)
  • 1978: Papa Paul al VI-lea (Giovanni Battista Montini) (n. 1897)
  • 1979: Feodor Lynen, biochimist german, laureat al Premiului Nobel (n. 1911)
  • 2000: Petre Gheorghiu, actor român (n. 1929)
  • 2001: Jorge Amado, scriitor brazilian (n. 1912)
  • 2002: Edsger Dijkstra, informatician olandez (n. 1930)
(Sursa:Wikipedia)

miercuri, 10 august 2011

5 august de-a lungul timpului

              5 august este a 217-a zi a calendarului gregorian şi a 218-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE
  • 1100: La Westminster Abbey are loc încoronarea lui Henric I al Angliei.
  • 1192: Victoria cruciaţilor la Jaffa (Cruciada III), împotriva musulmanilor lui Saladin.
  • 1424: Prima menţiune a vămii Calafat.
  • 1772: Austria participă la prima împărţire a Poloniei şi ocupă Oświęcim şi Zator, sudul voievodatelor Cracovia şi Sandomirez.
  • 1796: Bătălia de la Castiglione - Napoleon I a înfrânt armata austriacă a generalului D. Wurmser.
  • 1929: Greva minerilor de la Lupeni (5-6 august).
  • 1960: Burkina Faso devine independentă faţă de Franţa.
  • 1962: Nelson Mandela este întemniţat. El va fi eliberat abia în 1990.
SARBATORI
  • Înainte prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ (calendar ortodox)
NASTERI
  • 1540: Joseph Justus Scaliger, astronom francez (d. 1609)
  • 1623: Antonio Cesti, compozitor italian (d. 1669)
  • 1802: Niels Henrik Abel, matematician norvegian (d. 1828)
  • 1811: Ambroise Thomas, compozitor francez (d. 1896)
  • 1827: Deodoro da Fonseca, primul preşedinte brazilian (d.1892)
  • 1844: Ilia Repin, pictor rus (d. 1930)
  • 1850: Guy de Maupassant, scriitor francez (d. 1893)
  • 1866: Carl Harries, chimist german (d. 1923)
  • 1877: Tom Thomson, pictor canadian (d. 1917)
  • 1883: Constantin Bedreag, fizician român (d. 1963)
  • 1889: Conrad Aiken, scriitor american (d. 1973)
  • 1903: Principele Nicolae de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea fiu al regelui Ferdinand şi al reginei Maria (d. 1978)
  • 1905: Wassily Leontief, economist rus, laureat al Premiului Nobel (d. 1999)
  • 1906: John Huston, regizor american (d. 1987)
  • 1906: Ettore Majorana, fizician italian (d. 1938)
  • 1907: Niculae Comănescu, alpinist român (d. 1936)
  • 1911: Robert Taylor, actor american (d. 1969)
  • 1922: Marin Preda, scriitor român, membru al Academiei Române (d. 1980)
  • 1930: Neil Armstrong, astronaut american, primul om care a păşit pe Lună
  • 1938: Rodica Popescu Bitănescu, actriţă româncă
  • 1939: Prinţesa Irene a Olandei
  • 1943: Dan Grigore, pianist român, elev al Cellei Delavrancea şi al lui Mihail Jora
  • 1957: Mircea Tohătan, pictor român
  • 1968: Marine Le Pen, politiciană franceză
  • 1975: Ada Milea, actriţă şi cântăreaţă româncă
DECESE
  • 1729: Thomas Newcomen, inventator englez (n. 1663)
  • 1868: Jacques Boucher de crevecoeur de Perthes, arheolog francez (n. 1788)
  • 1895: Friedrich Engels, filosof şi militant socialist german (n. 1820)
  • 1901: Prinţesa Victoria a Marii Britanii, împărăteasa Germaniei, fiica reginei Victoria (n. 1840)
  • 1962: Marilyn Monroe, actriţă americană (n. 1925)
  • 1983: Bart Jan Bok, astronom american de origine olandeză (n. 1906)
  • 1984: Richard Burton, actor britanic (n. 1925)
  • 1998: Coca Andronescu, actriţă română de teatru şi film (n. 1932)
  • 2000: Sir Alec Guinness, actor britanic de teatru şi film (n. 1914)
  • 2007: Florian Pittiş, actor şi interpret român (n. 1943)
(Sursa: Wikipedia)

miercuri, 3 august 2011

4 august de-a lungul timpului

                4 august este a 216-a zi a calendarului gregorian şi a 217-a zi în anii bisecţi

EVENIMENTE

  • 1578: Bătălia de la Al-Kaar al Kabir (Maroc) dintre portughezi şi maurii din Fez. În cursul luptei, regele Portugaliei a fost ucis. Profitând de aceasta, Spania va ocupa Portugalia în 1580 (până în 1640), anexând şi imperiul colonial al acesteia.
  • 1693: Monahul Dom Pérignon (1638 – 1715) a inventat şampania, băutură care a primit acest nume de la regiunea Champagne din nordul Franţei
  • 1704: Englezii cuceresc Gibraltarul, în timpul războiului spaniol de succesiune (Tratatul de la Utrecht le recunoaşte, în 1713, posesiunea).
  • 1789: În Franţa a fost abolit sistemul feudal.
  • 1914: Izbucnirea primului război mondial: Germania invadează Belgia; ca răspuns, Marea Britanie declară război Germaniei. Statele Unite îşi proclamă neutralitatea.
  • 1919: Armata română a intrat victorioasă în Budapesta. Sfârşitul regimului comunist instaurat de Bela Kun la 21 martie 1919 în Ungaria
  • 2005: Începe prima conferinţă internaţională Wikipedia la Frankfurt, Germania
SARBATORI
Sf. 7 tineri din Efes; Aducerea moaştelor Cuv. Mc. Evdochia (calendar ortodox)

NASTERI
  • 1290: Leopold I, duce al Austriei (d. 1326)
  • 1792: Percy Bysshe Shelley, poet englez (d. 1822)
  • 1805: William Hamilton, matematician irlandez (d. 1865)
  • 1834: John Venn, matematician englez (d. 1923)
  • 1857: Augustin Bunea, istoric şi teolog român, membru al Academiei Române (d. 1909)
  • 1859: Knut Hamsun (Knut Pedersen), scriitor norvegian, laureat al Premiului Nobel (d. 1952)
  • 1870: Simion Sanielevici, matematician român de etnie evreiască, membru de onoare (1948) al Academiei Române (d. 1963)
  • 1884: Balázs Béla, om de litere, ziarist, teoretician maghiar (d. 1949)
  • 1900: Vasile Pavelcu, psiholog român, membru al Academiei Române (d. 1991)
  • 1900: Elizabeth Bowes-Lyon, soţia regelui George al VI-lea al Regatului Unit şi mama reginei Elisabeta a II-a (d. 2002)
  • 1901: Louis Armstrong, muzician american (d. 1971)
  • 1906: Marie-José a Belgiei, soţia regelui Umberto al II-lea al Italiei (d. 2001)
  • 1928: Romulus Cristescu, matematician român
  • 1929: Yasser Arafat, politician palestinian (d. 2004)
  • 1948: Cezara Dafinescu, actriţă româncă
  • 1954: Paul Daian, poet român
  • 1960: José Luis Rodríguez Zapatero, politician spaniol
  • 1961: Barack Obama, politician american
DECESE
  • 1060: Regele Henric I al Franţei (n. 1008)
  • 1526: Juan Sebastian del Cano, navigator spaniol (n. 1460)
  • 1859: Ioan Maria Vianney, preot (n. 1786)
  • 1875: Hans Christian Andersen, scriitor danez (n. 1805)
  • 1879: Ştefan Micle, fizician român, profesor universitar (n. 1820)
  • 1900: Jean Joseph Etienne Lenoir, inventator, inginer francez de origine valonă (n. 1822)
  • 1900: Isaac Levitan, pictor rus (n. 1860)
  • 1953: Francisc Şirato, pictor şi grafician român (n. 1877)
  • 1957: Washington Luís Pereira de Sousa, politician brazilian (n.1869)
  • 1959: Ion Bălan, episcop român (greco catolic) (n. 1880)
  • 1959: Nicolae Dărăscu, pictor român (n. 1883)
  • 1977: Edgar Douglas baron Adrian, medic englez (n. 1889)
  • 1997: Jeanne Calment, cel mai logeviv om din lume, în vârstă de 122 ani şi 164 de zile (n. 1877)
  • 2000: Victor Parhon, critic român de teatru (n. 1943)
  • 2003: Valentina Creţoiu, soprană româncă(n. 1909)

(Sursa: Wikipedia)